Procesiune religioasă de Înălţarea Sfintei Cruci în locul sacru al Dobrogei. Legenda crucilor de leac de la Mănăstirea Dervent

La mănăstirea Dervent, locul sfânt unde lumea vine să se roage la crucile de leac, va fi miercuri, 14 septembrie, o slujbă de sfinţire a apei. Procesiunea va fi condusă de IPS Teodosie.

Miercuri, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent. Apoi, ierarhul Tomisului va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfinţire a apei.

Legenda crucilor de leac de la Mănăstirea Dervent

Legenda spune că la sfârşitul secolului I, când Apostolul Andrei a propovăduit credinţa pe aceste meleaguri, a trecut şi prin părţile Derventului. 

Se spune că cei patru ucenici ai Sfântului Apostol Andrei, un preot şi trei fecioare, care fuseseră trimişi să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, au fost condamnaţi la moarte de mai marele cetăţii. Cele trei fecioare au fost tăiate în bucăţi, iar preotul – jupuit de viu şi spânzurat pe cruce, iar apoi trupurile lor au fost arse şi aruncate în Dunăre. 

Când creştinii s-au dus să le caute trupurile pentru a le îngropa, nu le-au mai găsit. Au găsit, în schimb, patru pietre crescute sub formă de cruce. Cei care le atingeau se vindecau ca prin minune. 

Peste sute de ani, în vremea stăpânirii otomane, terenul pe care erau sfintele cruci a fost cumpărat de Ahmet Bei. Aflând de puterea crucilor, deşi se închina lui Allah, a cerut să fie păzite. Însă un urmaş de-al său a smuls crucile şi le-a distrus, în locul martiriului rămânând doar două. 

Crucea mare din piatră este în prezent în interiorul paraclisului şi la ea vin cei suferinzi. În afara bisericii se află cea de-a doua cruce, cu braţele rupte. 

Se spune că până în anul 1990, la această cruce sătenii veneau cu animalele bolnave. Le lăsau priponite acolo peste noapte şi a doua zi le luau sănătoase acasă. „Ne tot întreabă lumea ce au aceste pietre de fac minuni. Noi le spunem că nu ne închinăm la o piatră, ci creştinii se roagă la sfinţii mucenici care au pătimit aici. De altfel, Părintele Elefterie şi-a dorit mult să cunoască numele mucenicilor şi a ţinut post şi a ţinut sfânta Liturghie şi în una din nopţi i s-a arătat în vis un sfânt care i-a zis: «Eu sunt Constantin, care odihnesc aici». Şi, de atunci, noi pomenim pe Sfântul Constantin“, explică Andrei Tudor, stareţul Mănăstirii Dervent.

Istoricul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci

Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.

Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a lemnului Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie a anului 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.

Evenimentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius, după ce perşii o luaseră ca pradă de război, la cucerirea Ierusalimului din anul 615.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul XI s-a generalizat în întreaga Biserică.

Înălţarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece ne aminteşte de Patimile, Răstignirea şi moartea pe Cruce a Mântuitorului.