Video Primarul unei comune din Constanța le-a făcut o bucurie copiilor și a închis o stradă pentru a fi folosită ca derdeluș

0
Publicat:

Nicolae Florin Dinu, primar în comuna Lipniția, Constanța, a decis să închidă o stradă care era înzăpezită, astfel încât cei mici să o poată folosi ca derdeluș.

FOTO: Facebook Lipnița și problemele lipnițenilor

Intrarea dinspre Ostrov în Lipniţa o închidem până în centru, rămâne pârtie pentru copii. Se va circula pe partea cu mănăstirea. Mulţumesc frumos pentru înţelegere. Să se bucure şi copiii de puţină zăpadă”, a anunţat primarul pe o reţea de socializare.

Copiii s-au bucurat la auzirea veștii și au ieșit cu săniile pentru a se bucura de zăpada care s-a așternut pe străzi. Edilul s-a dat şi el cu sania alături de unul dintre copii.

Staţi că merg şi eu cu unul dintre voi. Aşteptaţi-mă şi pe mine! Ia să vedem cum merge”, spune primarul din Lipniţa într-un video de pe Facebook.  

Câteva ore mai târziu, primarul a anunțat că a fost stricată pârtia copiilor, deoarece unii tineri ar fi venit cu ATV-urile pe strada respectivă.

Pentru siguranţa copiilor, cu părere de rău, dar datorită unor tineri bine educaţi a trebuit să dăm cu sare şi pe tronsonul Străzii Trandafirilor unde am lăsat zăpadă pentru derdeluş! Pe aceşti tineri chiar nu îi vede nimeni cu ATV-uri, motocross-uri, chiar nu pot fi linistiţi? Sunt nişte pericole pentru comunitatea noastră”, a afirmat primarul din Lipniţa, pe reţeaua de socializare.  

ANM a emis duminică un Cod galben de ninsori viscolite şi ger, valabil până marţi dimineaţa, fiind vizate şase judeţe: Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi în Municipiul Bucureşti, unde va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, cu grosimi în general de 10 - 20 cm. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea.

De asemenea, Cod galben de vreme rea va fi în vigoare de duminică până miercuri, în judeţele Alba, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate