Primarul din Limanu, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene în realizarea pistei de biciclete de la 2 Mai - Vama Veche

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Nicolae Urdea din Limanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru fraudă cu fonduri europene în cazul pistei de biciclete care face legătura între 2 Mai şi Vama Veche.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului Nicolae Urdea, precum şi a secretarului Primăriei Limanu, împreună cu trei persoane implicate în realizarea pistei de biciclete. 

Inculpaţii vor fi judecaţi pentru următoarele învinuiri:

„URDEA IUSTIN NICOLAE, primar al comunei Limanu, judeţul Constanţa, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale),
- folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,

VOICU BOGDAN, secretar al Primăriei Comunei Limanu, judeţul Constanţa, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale),
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,

TAMBOZI ELENA, reprezentant al unei societăţi comerciale, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,

BARBU EUGEN, diriginte de şantier, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie,

COTIN VASILE, reprezentant al unei societăţi comerciale, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie,
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene“.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, aceştia arată că în perioada 2008-2009, în contextul unui proiect finanţat din fonduri PHARE, intitulat „Turism Transfrontalier pe bicicletă – pistă comună pentru pietoni şi biciclete pe faleza Mării Negre în zona 2 Mai – Vama Veche – frontieră”, primarul Iustin Nicolae Urdea a atribuit acest contract societăţii comerciale reprezentate de Vasile Cotin, fără respectarea prevederilor legale.

„În acelaşi context, inculpatul Urdea Iustin Nicolae deşi cunoştea împrejurarea că o parte a lucrărilor aferente traseului modificat al pistei comune s-a realizat anterior semnării unui act adiţional la contractul respectiv de lucrări, a prezentat Autorităţii de Management documente cu un conţinut nereal, care atestau în mod fictiv faptul că lucrările ar fi fost efectuate după intrarea în vigoare a actului respectiv. În baza acestor documente unitatea administrativ – teritorială Limanu a obţinut fonduri nerambursabile în cuantum de 413.641,31 lei.

Documentele respective au fost întocmite şi semnate de inculpaţii Tambozi Elena, în calitate de proiectant al lucrărilor respective, Barbu Eugen - diriginte de şantier şi Cotin Vasile.

Faptele au avut drept consecinţă aplicarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a unei corecţii financiare de 25% din valoarea contractului de lucrări, modificat prin actul adiţional (reprezentând 116.258,73 euro şi TVA în cuantum de 79.373,46 lei,), ce a determinat stabilirea în sarcina beneficiarului finanţării, respectiv a Consiliului Local al comunei Limanu, a unei creanţe bugetare de 68.427,19 euro, aferente contribuţiei U.E. la finanţarea proiectului, 92.012,03 lei, aferente contribuţiei publice naţionale de la bugetul de stat, şi TVA în sumă de 79.374,78 lei.

De menţionat este faptul că atât atribuirea actului adiţional aceleiaşi firme reprezentate de inculpatul Cotin Vasile cât şi aplicarea corecţiei financiare mai sus amintită au avut la bază o notă cu un conţinut nereal întocmită de inculpatul Voicu Bogdan“, se arată în comunicatul DNA remis marţi, 6 octombrie.

Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 215.428,10 euro. În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra imobilelor ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Vă mai recomandăm

Elliot din Franţa: „Atâta libertate ca la Vama Veche nu întâlneşti nicăieri“

VIDEO Inspectorii ANAF au descins la Vama Veche, huiduiţi de turişti. O maşină de la Fisc a fost atacată cu sticle, iar parbrizul i-a fost spart

Ultima zi de distracţie din weekendul de 1 Mai. Turiştii se dezlipesc greu de mare. „O să ne facem o casă, să nu mai plecăm niciodată de aici“

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul