Primarul Constanței, despre construcțiile de pe plaja din Mamaia: „Dacă nu eliberam această autorizație, riscam să fim acuzați de abuz în serviciu“

0
Publicat:

Vergil Chițac a explicat în exclusivitate pentru Adevărul de ce a emis autorizație de construire pentru amenajarea de piscine și de beach-baruri pe plaja din centrul stațiunii Mamaia.

Suprafața afectată din plaja stațiunii Mamaia FOTO USR Constanța

Primarul Constanței precizează faptul că S.C. BC COGEN MANAGEMENT SRL a primit autorizație de construire pentru „amenajare plajă turistică“ cu respectarea tuturor prevederilor legale. „Între avizele prevăzute în Certificatul de urbanism a fost și acordul ABADL (administratorul suprafețelor de plajă, Ministerul Mediului fiind proprietarul). Pe suprafețele pe care se vor edifica piscinele și beach barul ABADL încasează o sumă importantă. Noi, Primăria Constanța, dacă nu eliberam această autorizație, având în vedere că toate documentele erau în ordine, riscam să fim acuzați de abuz în serviciu“, spune Vergil Chițac.

Edilul Constanței crede că se respectă proiectul tehnic: „Discutând despre materialele utilizate, acestea respecta prevederile legale fiind prietenoase cu mediul. Nu se folosesc beton sau fier. Totul este din lemn. Totul este modular și ușor demontabil. Vom vedea în mini-vacanța de 1 Mai și Paște cum va arăta locația“.

Din punctul de vedere al oportunității, Vergil Chițac consideră că România are nevoie de plaje amenajate la nivel internațional, mai ales că acum noua suprafața permite acest lucru. „Oricum, intenționăm, ca din aproape în aproape, să prelungim sezonalitatea în stațiunea Mamaia, iar în viitor, probabil, să avem o stațiune deschisă 12 luni pe an (în anumite zone/locații)“, spune primarul.

S.C. BC COGEN MANAGEMENT SRL a primit autorizație de construire de la Primăria Constanța pentru „amenajare plajă turistică“. Conform pancartei, autorizația a fost emisă la 13.03. 2024, termenul de execuție fiind de 12 luni.

Nisipul a fost excavat pe o suprafață întinsă de pe Plaja Caelia, lăsând în loc două perimetre săpate cu o adâncime de cel puțin trei metri, pe fundul cărora a așternut și nivelat un strat de piatră spartă. Cel mai probabil, investitorul care a concesionat suprafața de nisip de la Apele Române vrea să amenajeze o piscină.

Pe plajă sunt permise construcții și amenajări provizorii, care să nu afecteze integritatea suprafeţei de nisip.

Și parlamentarul constănțean Stelian Ion s-a revoltat în fața acestei situații. Conform acestuia, prin lucrările demarate este afectată o suprafață de plajă de aproximativ 12.000 metri pătrați. „Deși Legea permite ca plajele să fie închiriate cu amenajări temporare, acestea sunt și trebuie să rămână ale constănțenilor! Am trimis deja interpelări și sesizări către Ministerul Mediului și Garda de Mediu. Mamaia este cea care are nevoie de revitalizare, nu buzunarele băieților deștepți cu pile și relații pentru care regulile și legile nu se aplică“, anunță Stelian Ion.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete