Preotul Eugen Tănăsescu ne oferă explicaţia creştină a Anului Nou: „Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi legământul dintre Mine şi voi“
0De 1 ianuarie, creştinii obişnuiesc să-l sărbătorească doar pe Sfântul Vasile cel Mare. Cu toate acestea, prima zi a anului mai este un prilej de bucurie: este rememorat semnul trupesc al legământului de credinţă dintre Dumnezeu şi poporul ales.
Preotul Eugen Tănăsescu dezvăluie faptul că Anul Nou are şi o latură creştină. Sărbătoarea se numeşte „Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului“. Conform tradiţiei biblice iudaice, acesta era semnul trupesc al legământului de credinţă dintre Dumnezeu şi poporul ales, poruncit de Dumnezeu lui Avraam: „toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur.
Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească (...) să se taie împrejur în ziua a opta (...) şi legământul Meu va fi însemnat pe trupul vostru, ca legământ veşnic.“
Astfel, în a opta zi după Naştere, pruncul Iisus este tăiat împrejur şi, totodată, i se pune numele (rânduială păstrată şi în creştinism), pentru a împlini legea neamului său şi pentru a demonstra realitatea Întrupării Sale.
Numele „Iisus“ provine din grecescul „Iησους“ (Iesus), care, la rându-i, provine din aramaicul „Ieşua“ (Iahve mântuieşte). „Hristos“ este traducerea grecească a lui „maşiach“ (Mesia), adică „Unsul, Alesul“.
Sinodul Apostolic ţinut în anul 50 la Ierusalim a decis că creştinii nu se supun legământului tăierii-împrejur, deoarece el a fost înnoit prin Jertfa lui Hristos.
Sfântul Apostol Pavel lămureşte că tăierea-împrejur după trup era doar calea către pocăinţă şi iubire: „Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu (credinţa lucrătoare prin iubire). Tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh“. Interesant este că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă circumcizia în ţările endemice cu SIDA şi cu alte boli transmisibile sexual.
A doua sărbătoare este Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. A fost Arhiepiscopul cetăţii Cezareea Capadociei (oraşul Kayseri, în Turcia), unde s-a şi născut, pe la anul 330. Numele său se traduce din greceşte prin „rege, împărat“, iar supranumele „cel Mare“ se datorează personalităţii şi activităţii sale, stâlp al Bisericii şi model de desăvârşire.
Erudit al vremii (studiase logica, matematica, gramatica, ştiinţele naturii, retorica, filosofia şi medicina), a sistematizat viaţa monahală, a întemeiat, pe propria cheltuială, primele instituţii sociale ale Bisericii pentru nevoiaşi (celebra „Vasiliada“ conţinea azil, spital şi cantină), a scris numeroase opere teologice şi a alcătuit o Sfântă Liturghie, care se oficiază şi astăzi, de zece ori pe an.
Teritoriul ţării noastre intra în jurisdicţia Cezareei Capadociei, aşa că în anul 1776, Patriarhia din Constantinopol a decis ca scaunul mitropolitan de la Bucureşti să poarte şi denumirea de „locţiitor al tronului episcopal din Cezareea Capadociei“.
Totodată, este şi Anul Nou, pentru că adăugăm încă un an la şirul anilor ce au trecut de la Naşterea lui Hristos. Actuala cronologie, denumită „după Hristos“, este opera unui preot călugăr erudit, originar din Dobrogea de azi, Sfântul Dionisie cel Smerit (470-545, la Roma), cinstit la 1 septembrie, când începe Anul Nou Bisericesc.
Ateii respectă şi ei această cronologie, dar au modificat denumirea erelor: „înaintea erei noastre“,
„era noastră“, pentru a evidenţia ideologia antropocentristă.
Vă mai recomandăm:
FOTO VIDEO Sărbătorile pascale la Mănăstirea Dervent. Călătorie spre începuturile creştinismului
Locurile unde curge Izvorul Tămăduirii. Praznicul miracolelor este serbat în Vinerea Luminată