Preotul care a oficiat Tedeum-ul Unirii de la 1918 în catedrala de la Chişinău. Cum l-a pomenit pe Mitropolitul Pimen în dauna patriarhului de la Moscova
0Un preot de la o biserică din Bucureşti a fost singura faţă bisericească din Regat care a oficiat în Româneşte Tedeum-ul ce a consfinţit actul Unirii de la 1918.
Părintele Gheorghe C. Creţu se numără printre cei 250 de preoţi ortodocşi români care au însoţit trupele Armatei Române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari.
Părintele Gheorghe C. Creţu (1880-1956) de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti a făcut parte din soborul de preoţi condus de arhimandritul Gurie Grosu care a oficiat în Catedrala Naşterii Domnului din Chişinău slujba de Te Deum ce a consfinţit Actul Unirii, ne povesteşte preotul Bogdan Teleanu, slujitor al bisericii în prezent, care a descoperit acest episod în cartea „Preoţi în lupta pentru Marea Unire 1916-1919”, scrisă de Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu şi Andrei Nicolescu.
Referindu-se la această zi istorică, părintele Gheorghe C. Creţu avea să-l informeze, la 4 aprilie 1918, pe părintele Vasile Pocitan, şeful Serviciului religios de pe lângă Marele Cartier General al Armatei Române (1916-1922), că a fost organizatorul Te Deum-ului de la Chişinău din 27 martie 1918: „Pe ziua de 27 martie a.c. mă dusesem la Chişinău ca să cumpăr abecedare pentru şcoala de adulţi. Toţi vorbeau de o şedinţă importantă care are loc la Sfatul Ţării şi din care putea ieşi Unirea. La ora 6.30 soseşte dl. col. I. Mihăilescu, comandantul Brigăzii I Vânători, care, văzând cum stă lucrul, mă autoriză să organizez Tedeum-ul, fiind singurul preot din Regat prezent aici. Trimit după o carte de Tedeum la preoţii de la regimentele române, dar nu soseşte.
În vremea aceasta soseşte un protoiereu, care fusese de rând, şi câţiva preoţi veniţi de curiozitate şi cu toţii recunosc că nu avem nici o carte moldovenească în biserică, fiind azvârlite cine ştie în ce dulap pe la Arhiepiscopie. La orele 7 fără un sfert soseşte dl. Comandant al Pieţei şi din nou mă autoriză şi roagă să organizez Tedeum-ul pe româneşte. Atunci iau pe părintele arhidiacon al soborului şi-i dictez cele 3 ectenii din polihroniu şi cele 3 de la sfârşitul Tedeum-ului. Mai soseşte în fine şi o carte pe moldoveneşte, cum zic pe aici, şi din ea luăm rugăciunea de mulţumire. În ultimul moment, când eram toţi îmbrăcaţi şi gata de ieşire în mijlocul bisericii, căci sosiseră toate autorităţile, vine şi părintele arhimandrit Gurie, care numai se îmbracă şi a ieşit la Tedeum, citind rugăciunea de mulţumire şi rostind o scurtă cuvântare patriotică“, afăm din documentul de arhivă.
Mai mult decât atât, continuă el, preoţii de la Chişinău insistau să-l pomenească în actul de credinţă pe Patriarhul Rusiei, dar el a refuzat şi în rugăciuni a vorbit doar de I.P.S. Mitropolit Pimen şi de arhiepiscopul locului. „Numele I.P.S. Mitropolit Pimen, pomenit alături de al iubitului nostru rege, a făcut o frumoasă impresie în public”.
În perioada războiului, preotul căpitan în rezervă Gheorghe C. Creţu a fost mobilizat în ziua de 13 august 1916 cu ordinul nr. 343 al Batalionului 6 Vânători, regiment pe care l-a însoţit până la 1 iunie 1918, când s-a decretat demobilizarea, fiind înaintat căpitan.
Mai multe informaţii despre viaţa din linia întâi a frontului a părintelui Gheorghe C. Creţu sunt oferite de lt. col. Dabert, comandantul Regimentului 6 Vânători: „Părintele Gheorghe C. Creţu a luat parte la toate operaţiunile regimentului din prima perioadă a campaniei, unde s-a ilustrat prin prezenţa apropiată de trupă şi asistenţa religioasă dată muribunzilor şi răniţilor.
În timpul retragerii din Muntenia a însoţit trenul regimentului cu puţinii ofiţeri care mai rămăseseră, căutând a le ridica moralul, atât lor, cât şi nefericiţilor soldaţi. În zona de reorganizare, a fost permanent în mijlocul credincioşilor militari, contribuind prin cuvântul său la reînălţarea spiritului de jertfă“.
Din anul 1922 a fost numit preot paroh la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti