Povestea stabilopodului, blocul de beton sub formă de stea, invenția inginerului român Mircea Ulubeanu

Litoralul românesc nu poate fi conceput fără stabilopozi, blocurile de beton în formă de stea, care apără digurile de furtunile de pe Marea Neagră.

Stabilopodul, blocul de beton în formă de stea, a fost proiectat de strălucitul inginer bucureștean Mircea Ulubeanu. După ce a absolvit Institutul Politehnic în anul 1938 a fost angajat şef de secţie la Administraţia Porturilor şi Căilor de comunicaţie pe apă (P.C.A.).

În acea perioadă, a început amenajarea portului de turism şi agrement Tomis, iar inginerul trebuia să găsească o soluție pentru apărarea construcţiilor supuse valurilor. Așa a apărut stabilipodul. 

Au fost necesare experienţe de laborator, pe care le-a făcut ajutat de inginerul Mircea Lateş. Acesta lucra la un laborator care simula efectul valurilor asupra blocurilor de beton şi eficienţa lor în apărarea digurilor. La capătul stabilopodului s-au încercat mai multe feluri de terminaţii: rotunde, pătrate şi, în fine, triunghiulare.

Aceasta a fost varianta optimă, pentru că aşa se agăţau stabilopozii cel mai bine unul de altul, lăsând spaţiu destul în care valurile să se spargă pierzându-şi puterea.

Primul stabilopod a ieşit pe de pe şantier spre diguri în vara anului 1963. Reporterii au urmărit drumul blocului de beton pe tot traseul.

Invenţia a fost brevetată în 1965 în România, apoi în Anglia, Germania, Franţa, India, Italia, Japonia.

Stabilopozii au fost turnaţi şi folosiţi la digurile noului Port Constanţa. Au fost realizaţi cu materie primă din cariera de piatră de la Ovidiu, ca structuri de 20 tone sprijinite pe un pat de blocuri de piatră de 10 tone.

Într-un interviu luat inginerului de fiica sa, Nicole Sima, el mărturisea: „Ca să găsesc soluţiile cele mai potrivite din toate punctele de vedere - rezistenţă la valurile specifice Mării Negre, durată de viaţă, costuri -, m-am documentat şi am fost la zi cu ce era în lume în domeniu. Reviste de specialitate, dar şi vizite la porturi importante: Gdansk şi Gdinia din Polonia, Moscova, Leningrad, dar şi la Marsilia sau Rotterdam. Dacă se miră cineva cum de eram trimis cu toată încrederea atât în ţări comuniste cât şi în cele capitaliste, voi răspunde răspicat: îmi iubeam ţara şi nici nu aş fi părăsit-o, nici nu aş fi denigrat-o“.

Inginerul a dezvăluit și de ce soluția tetrapodului francez nu era bună pentru litoralul românesc. „Nu era nicidecum potrivită pentru Marea Neagră. Pentru că furtunile din Marea Neagră pot atinge un nivel mult mai mare decât în Mediterană şi digurile trebuie să reziste. Am ţinut cont de toţi parametrii şi am imaginat un bloc de beton care să se agaţe în mod natural de vecinii lui, indiferent în ce poziţie s-ar afla. Întrebat de un reporter cum de mi-a venit ideea, am spus că am observat cum se agaţă între ele ciorchinii goliţi de boabe. Dar treaba a fost mult mai complicată. Am lucrat cot la cot cu Mircea Lateş, inginerul cu care făceam toate experienţele de laborator“. Interviul „Conversaţii cu oameni dragi - Unde se sparg valurile din Marea Neagră“ a fost publicat pe LiterNet.ro