Povestea scafandrului Constantin Scarlat, care a desenat țărmul nevăzut al Pontului Euxin
0Scafandrul militar Constantin Scarlat s-a aventurat zi și noapte în lumea adâncurilor și a realizat prima hartă subacvatică a Pontului Euxin, desenând traseul cetăților antice și aducând dovezi că pe aceste meleaguri exista o civilizație cu mult înainte de venirea grecilor.
O zi toridă de vară pe malul Mării Negre. De pe costumul de neopren al scafandrului Constantin Scarlat curg încă șiroaie de apă sărată. În mână ține o comoară îngropată în nisip de mii de ani: o bucată de amforă în care vechii greci păstrau mirodenii în urmă cu peste două milenii. O învârte pe toate părțile și din ochi se scurg lacrimi care se amestecă cu marea. Așa a început totul. Înarmat cu un mic aparat de scufundare autonom, Constantin Scarlat, cel care a devenit o legendă, a explorat adâncurile mării, realizând prima hartă subacvatică. Era anul 1958 când a început, dar harta a fost publicată abia în anul 1970. Între timp, a inițiat-o și pe Marina, soția sa, în tainele scufundărilor, fiindu-i alături la multe aventuri în adâncurile mării.
Amfore grecești descoperite pe fundul mării
În toți acești ani, la fiecare scufundare, Constantin Scarlat a adus la suprafață câte o bucățică din istoria oamenilor acestor ținuturi, identificând și desenând locul unde erau porturile antice Callatis și Tomis. Adânc îngropată pe fundul Mării Negre, în zona Mangaliei de astăzi, era o corabie a vechilor eleni care a fost datată din perioada secolelor III-I î.Hr., plină cu peste 3.000 de amfore din Rhodos, Thasos şi Lesbos. În același perimetru, scafandrul a descoperit epava unei corăbii din lemn, construită cu câteva secole înainte de Hristos. La bordul ei, intacte, erau 12 amfore. O furtună puternică sau poate pirații au făcut ca mărfurile să nu mai ajungă niciodată pe uscat și, după mai bine de două milenii, să ne spună povestea acestor ținuturi.
Tot în adâncurile mării a fost descoperită și cetatea antică cu edificii, străzi și forturi, dar și un apeduct antic, care avea rolul de a aproviziona cu apă potabilă corăbiile care acostau în acest port al Pontului Euxin. Traseul ingeniosului edificiu de aducțiune a apei, cu o lungime de 11,6 kilometri, este orientat către portul antic, urmând malul nordic al lacului Mangalia. El pornea din regiunea izvoarelor cu apă potabilă de la Hagieni, urma malul nordic al lacului Mangalia, trecea prin apropierea băilor romane, în zona numită „Cheul sulfuros“ și, în cele din urmă, se îndrepta spre mare, în portul Callatis.
Pe traseul său, la suprafață, acolo unde stâncile erau compacte, meșterii Antichității au cioplit jgheabul direct în piatră și apoi l-au acoperit cu plăci rostuite și etanșe, legate cu mortar de culoare albă, iar în porțiunile unde malul lacului Mangalia este argilos s-au întrebuințat segmente de canal zidite tot din plăci stâncoase, legate între ele cu mortar. Din apeduct a mai rămas o mică porțiune, fiind distrus odată cu amenajarea drumului pe malul de nord al lacului Mangalia.
În scrierile sale, scafandrul a recunoscut faptul că nu a putut data apeductul, deoarece atât lucrarea hidrotehnică și portul antic submers sunt construcții mult mai vechi decât perioada romană. „Semnificativ în această privință îl constituie faptul că, fără un apeduct, aprovizionarea cu apă potabilă a navelor romane într-un timp relativ scurt, în condițiile muncii manuale a sclavilor, era practic de nerealizat, dacă se ține seama că o corabie, cu un deplasament total de 15.000 de amfore (echivalentul a 500 tdw), ambarca aproximativ 20-25 de tone de apă (circa 800-1.000 de amfore), în cazul vaselor de război această cantitate dublându-se“, era concluzia sa.
Cu comorile scoase la suprafață de Constantin Scarlat s-a înființat prima secție de Arheologie Submarină din țară la Muzeul Marinei Militare la Mangalia, în anul 1966.
Harta vechiului Tomis
Tot Constantin Scarlat a fost cel care, în perioada 1968-1969, a întocmit o hartă a vechiului Tomis bazată pe determinările topografice submarine făcute de el și completate cu descoperirile făcute până la acea vreme de arheologi. Urmărind conturul reliefului submarin, a remarcat faptul că în zona situată la sud de Cazinou este un golf înconjurat de țărmul peninsulei care, datorită condițiilor de adăpost contra hulei, a fost amenajat ca bazin portuar pentru staționarea navelor.
Fundul nisipos al acestui bazin se află la o adâncime de aproximativ 10 metri și este înconjurat de țărmurile peninsulei, înalte și abrupte, alcătuite din blocuri de calcar de formă prismatică înalte de 1,5 metri și lungi de 3 metri. Cele aflate în rândul superior au fost erodate de-a lungul timpului și multe s-au rostogolit, dar cele de la bază sunt îngropate pe jumătate în nisip. Aceste șiruri, dispuse ca un perete vertical ce formau cu suprafața mării un unghi de 90 de grade, erau tocmai cheiurile unde acostau navele în portul antic Tomis. Ele se aflau deasupra nivelului mării și au ajuns sub apă ca urmare a ridicării nivelului mării cu aproximativ doi metri, adică cu un metru timp de un mileniu, dar și din cauza valurilor.
Cel mai vechi obiect fiind din sec. al IV-lea î.Hr. îl îndreptățea să aprecieze faptul că grecii au debarcat la Tomis ca și la Callatis, iar fragmentele de ceramică autohtonă geto-dacică care au fost găsite în zonele situate în spatele cheiurilor, deci în vechile zone terestre existente înainte de amenajarea portului, sunt dovezi ale faptului că pe aceste meleaguri erau așezări autohtone ale geto-dacilor dinaintea celor grecești. Cu alte cuvinte, Tomisul nu e o așezare grecească, ci una mult mai veche.
În căutarea epavelor din Războiul de Independență
Constantin Scarlat a fost și cel care a căutat epavele „Duba-Seifi“ și „Lufti-Gelil“ scufundate în Dunăre în timpul Războiului de Independență din 1878. „Iată că a trecut abia un secol după războiul pentru independență națională, s-au scris multe despre luptele navale, despre scufundarea monitorului «Duba-Seifi», dar unde-i locul epavei?“, se întreba scafandrul într-un studiu publicat în anul 1978 în publicația Muzeului Național. La vremea sa, la km 6 pe brațul Măcin se află un monument care marchează „locul 44 unde a fost scufundat monitorul turcesc Duba-Seifi“, torpilat de „Rîndunica“, la bordul căreia se afla maiorul de marină Ion Murgescu, ajutorul comandantului Flotilei române.
În cadrul cercetărilor întreprinse sub apă în toamna anului 1975, în locurile indicate și marcate pe unele hărțile vechi cu semnul de „pericol pentru navigație“, scafandrul a găsit o epavă înnămolită, fiind nevoie de dragarea zonei. „Și în celelalte locuri nămolul acoperă aproape în întregime urmele importante, totuși această formă de „mumificare cu nămol rămîne un mijloc de protecție pentru viitoarele posibilități de valorificare științifică a epavelor“, scria Constantin Scarlat.
Cum a apărut saltul liber din elicopter
Pe lângă scufundările pentru descoperirea vechilor cetăți antice, Constantin Scarlat a scris istorie și în cadrul antrenamentelor militarilor români. Episodul, relatat de scafandrul militar Pascale Roibu în cartea „Repere istorice ale scafandreriei românești“, s-a întâmplat la antrenamentul pregătitor pentru Ziua Marinei din anul 1966. Atunci a avut loc un incident care a dus la descoperirea saltului liber din elicopter, procedeu care se va dovedi mult mai eficient decât cel de a coborî pe scara de pisică, și pe care îl vor pune imediat în practică. Urmând să execute acest antrenament de desantare din elicopter, echipa de scafandri din care făcea parte și Constantin Scarlat, echipată cu echipamente de scufundare autonome, a început coborârea pe scara de pisică, prima dintre ei fiind curajoasa Gabriela Olaru.
Datorită echipamentului de scufundare, dar și a curenților puternici produși de către elicea elicopterului, fata s-a dezechilibrat, a alunecat de pe prima treaptă și a căzut în apă de la acea înălțime considerabilă, fără a păți nimic. Astfel a realizat, fără să vrea, o posibilă premieră mondială, după cum au apreciat specialiști de peste hotare. La vederea acestui incident, ceilalți scafandri din echipă au sărit rapid pe rând în apă lângă curajoasa lor coechipieră și au continuat deplasarea prin scufundare conform scenariului. La festivități era prezent în portul Mangalia și Nicolae Ceaușescu, care a felicitat evoluția echipei de scafandri autonomi ce a executat saltul din elicopter, cât și restul exercițiului demonstrativ.
Cum a „minat“ toate navele de luptă
Tot lui Constantin Scarlat i se datorează și înființarea unității de scafandri de luptă, după gestul său nebun de a „ataca“ navele militare din portul Mangalia. În cadrul unui exercițiu care a avut loc în primăvara anului 1967, navele militare urmau să părăsească portul și să fie dislocate de-a lungul litoralului. Printr-un gest nebun, Constantin Scarlat, echipat cu un aparat de scufundare cu circuit deschis, a executat un atac pe timp de noapte asupra navelor militare rămase la cheu în portul Mangalia. Ajungând neobservat lângă acestea, a scris pe bordul fiecăreia cu vopsea cuvântul „MINAT“, lucru care a devenit din acel moment metoda prin care scafandrii de luptă români vor acționa în cadrul exercițiilor de atac asupra navelor sau a altor obiective militare.
Îndrăzneala sa n-a rămas nesancționată, fiind trimis o noapte la arest. Scos la raport în fața comandantului Marinei Militare, viceamiralul Grigore Marteș, scafandrul militar a pledat pentru necesitatea înființării în Marina Militară a unui grup de scafandri de luptă atât de necesar pentru protecția navelor militare, demonstrând, practic, cât de ușor pot fi atacate. Așa se face că în toamna acelui an se înființează Grupul 279 Scafandri, practic prima unitate de scafandri de luptă din țară. Misiunea înființării acestei unități militare i-a revenit lui Constantin Scarlat, care la vremea aceea avea gradul de locotenent. Constantin Scarlat a rămas la conducerea acestui grup de scafandri de luptă până la data de 3 aprilie 1969.
O perioadă a deținut și funcția de lector la catedra de pregătire marinărească la Școala Militară de Ofițeri Activi „Mircea cel Bătrân“, iar la data de 30 august 1969 a fost numit în funcția de șef al Sectorului de Cercetări Subacvatice din cadrul Muzeului Marinei Române de la Constanța. Timp de opt ani, cât a ocupat această funcție, Constantin Scarlat a realizat o serie de cercetări și descoperiri subacvatice remarcabile în Marea Neagră, Dunăre și diferite lacuri din țară. A înființat și primul Club al Scufundătorilor din țară, care a funcționat permanent pe lângă Sectorul de Cercetări Subacvatice între anii 1969-1974.
Cu copiii la înot
Începând cu luna februarie a anului 1973, Constantin Scarlat a înființat și o secție de „Pionieri Marinari Acvanauți“. Într-un reportaj publicat în revista „Cutezătorii“ din anul 1973, autorul vorbește de cei 35 de pionieri care au devenit „cercetători ai fascinantei lumi subacvatice“. „Cîţi dintre voi nu visează să vadă şi să admire, dar mai ales să studieze această lume, să-i dezlege nenumăratele-i taine, să-i descopere nenumăratele-bogăţii! Dacă nu toţi, oricum, cei mai mulţi. Pentru asta însă trebuie să ai la dispoziţie nu numai o apă mare şi adîncă, echipament şi curaj, ci şi un om priceput care să te instruiască, să te înveţe complicatul alfabet al scufundărilor, de la prima pînă la ultima lui literă. Altfel nu se poate. Altfel lumea aceasta nu-şi deschide porţile în faţa ta, nu se lasă cucerită, stăpînită. Ei bine, cei treizeci şi cinci de pionieri constănțeni au avut acest noroc. Concretizat, dacă se poate spune aşa, în persoana marinarului – căpitan de rangul trei, Constantin Scarlat“.
Copiii, timp de câteva ore pe săptămână, mergeau la bazinul olimpic de la Mamaia, unde se antrenau sub supravegherea lui Scarlat: învățau să înoate, să reziste cât mai mult timp sub apă și să folosească costumul și aparatura de scufundare, adică „să se simtă şi să trăiască în această lume a adâncurilor încă prea puţin cunoscută“.
Scoica albă putea fi salvarea plajelor
Constantin Scarlat a murit în 2006, la Constanța, lăsând în urma lui o lume mai bogată cu descoperirile cetăților Callatis și Tomis, dar și a unei scoici albe, care a ajuns pe plajele noastre, în zona Mamaia-Năvodari-Capul Midia şi mai la nord, odată cu traficul comercial către și din Marea Nordului și mările Extremului Orient. Această scoică producea cantități mari de nisip, care făcea ca plajele să-și mărească suprafața. Fenomenul a fost observat cu intensitate maximă în perioada septembrie-octombrie 1973 când, după furtunile din perioada echinocțiului, au fost aduse până în apropierea țărmului mari cantități din aceste scoici albe, iar în lunile noiembrie şi decembrie acestea au fost depozitate de furtună pe mal.
Tot în studiile sale, Constantin Scarlat a descoperit un invadator, un melc mai precis, de proveniență din mările Extremului Orient, care distruge marile bancuri de midii. Apoi, în vara anului 1964, scafandrul Scarlat și soția sa au descoperit un alt fenomen ciudat: pietrele izbite de apa mării deveneau albe în întunericul nopții. Scufundându-se în apă, au observat, cu mare stupefacție, cum stâncile erau fosforescente, la fel cum deveniseră și trupurile lor. Au încercat să vadă dacă acest fenomen apare pe tot litoralul, dar nicăieri n-au întâlnit așa ceva. Atunci, i-a cerut părerea hidrografului Hilarius Skolka, care era doctor în științe biologice. După ce a analizat probele din mare, a descoperit că luminiscența era provocată de o specie de protozoare care, de obicei, trăiesc în ape relativ calde și care secretă lipide fosforice.
PE USCAT, CU SECURITATEA ÎN CEAFĂ
Notă informativă: „Îndrăgostit de lumea palidă și miraculoasă a adâncurilor“
Era o vreme când deținerea unei hărți a Americii era un lucru suspect. O astfel de hartă, alături de alte planșe cu participarea țării noastre la cel de-Al Doilea Război Mondial, ediția 1959, cu aviația de bombardament și vânătoare de asalt a SUA, cu uniforma și semnele distinctive ale SUA și Turciei, cu ținuta soldaților, au atras atenția organelor de Securitate, care l-au pus sub urmărire informativă. Comandantul Constantin Scarlat a făcut obiectul unui dosar de urmărire informativă a Securității, fiind suspectat chiar pentru activități de spionaj, dezvăluie istoricul Silviu Moldovan, directorul Direcției Cercetare, Expoziții, Publicații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Chemat la ordin de comandantul unității, Scarlat a spus că aceste documente le-a avut de la V.Sm. 6 când a fost debarcat și le-a lăsat în magazie pentru a fi păstrate, în vreme ce multe alte documente expirate au fost aruncate.
Dar nu a fost suficient, iar colegi și prieteni au fost puși pe urmele scafandrului pentru a fi urmărit. Dintre notele informative atașate la dosarul deschis în anul 1965 atrag atenția cele întocmite de sursele „IOSCA“ și „Caraiman Horațiu“, care surprindeau diferite aspecte din activitatea de scufundare a urmăritului, ridicând unele semne de întrebare și cu privire la proveniența costumului de scafandru sau a altor echipamente folosite de acesta. „În atenția organelor noastre se află numitul Scarlat Constantin care este lucrat informativ pentru activitate de contraspionaj. Din materialul pe care-l deținem în prezent, acesta apare în relații cu un cetățean din Timișoara care i-a procurat un costum de scafandru ușor“, conform unui ordin strict secret trimis de lt.col. Iona Jarnea, de la UM 02150 Mangalia, Serviciul de Contrainformații.
Într-o altă notă informativă, sursa s-a întâlnit la 24 ianuarie 1966 cu Scarlat în curtea B. Litoral, „iar după un schimb de discuții prietenești și puțină ironizare, sursa l-a întrebat pe sus-numitul dacă mai face scufundări și ce-i mai fac aparatele. A răspuns sursei că în prezent nu mai face scufundări deoarece timpul rece nu-i permite acest lucru“. Din aceeași notă aflăm că sursa a lucrat pe aceeași navă și „cunoaște că acesta este un foarte bun înotător și schior“. Astfel, continua sursa, „în urmă cu câțiva ani când unitatea din care făcea parte Scarlat și sursa s-a deplasat în R.P.B. la Sozopol pentru executarea unei aplicații, Scarlat și-a făcut prieten un bulgar cu care tot timpul cât am stat în R.P.B. a făcut scufundări în apă“.
În notele informative se mai făcea vorbire și de vizitele rudelor din București și Mediaș la Scarlat acasă. Din nou, se pune întrebarea de unde are cpt. Scarlat „un costum de cauciuc pentru scufundări de proveniență franceză“.
„Obsedat de un vis“
Unele declarații date la Securitate sunt de-a dreptul poetice. Iată ce scria un fost coleg de-ai lui Scarlat la 11 noiembrie 1956: „Toate aceste probleme au căpătat la el un caracter poetic, de unde trag concluzia că este îndrăgostit de lumea palidă și miraculoasă a adâncurilor de care vorbește cu foarte mult suflet. A întreprins și alte cercetări, pe care mi le comunică și mie, probabil pentru faptul că este convins că eu nu am să râd de el, așa cum au făcut alții. Astfel, caută idei pentru un scafandru ușor autonom, cercetează de unde provine radioactivitatea apei de mare în zona Mangaliei și altele. Și-a cumpărat de la Timișoara un costum de scafandru ușor, a făcut rost de multă documentație de acest gen, face scufundări zilnic, duce apă de mare pentru analize la Constanța, imaginează scheme, scrie constatările, consumând pentru toate acestea multă muncă, pasiune și voință“.
Într-o altă notă informativă, spunea despre Scarlat că este „obsedat de un vis (...) și-și continuă antrenamentele sub apă chiar și noaptea, pe distanța de ½ km. La auzul acestor lucruri, am spus că este nebun. Mi-a răspuns: «Da. Toți mă fac nebun, dar știi tu ce înseamnă să admiri numai 10 minute fundul mării?»“.
A traversat Bistrița înot la 10 ani
Constantin Scarlat s-a născut la data de 20 mai 1935 în comuna Costișa din județul Neamț, localitate aflată pe malul râului Bistrița, pe care la 10 ani a reușit să-l traverseze înot. Când a crescut, joaca a devenit o profesie. În anul 1953 a fost admis la Școala Militară de Marină din Constanța, școală ce pregătea ofițeri pentru Marina Militară, cu o durată de trei ani. După un an de la începerea studiilor, Școala Militară de Marină a devenit Școala Militară Superioară de Marină, o instituție de învățământ cu o durată de patru ani. După absolvirea acestor cursuri pe durata a patru ani, în urma examenului din iulie 1957, a devenit ofițer cu gradul de locotenent în Marina Militară, specialitatea artilerie.
Și-a început cariera la bordul monitorului 206 din Divizionul 407 Monitoare aflat la Giurgiu, dar s-a întors la malul mării la Capul Midia, fiind numit în data de 7 iunie 1958 comandantul plutonului de foc al Bateriei I din Divizionul 317 artilerie de coastă. La data de 7 octombrie 1960, locotenentul Constantin Scarlat a fost mutat în Garnizoana Mangalia, unde a fost numit comandant unitate de luptă artilerie la bordul Dragorului 17 din Divizionul 19 Dragoare de Radă, iar la data de 30 decembrie a fost avansat la gradul de locotenent major. A murit la vârsta de 70 de ani, la Constanța.