Povestea preotului-doctor Roşescu, omul care făcea cununii în limba română, în Basarabia, în ciuda duhovnicilor „moldoveni care serveau tot ruseşte”

În vremea Primului Război Mondial, preotul Bănică Roşescu a pansat răniţi, i-a înmormântat creştineşte pe cei care au murit pe câmpul de luptă, iar când a pus piciorul pe pământul Basarabiei a fost un apostol pentru românii de acolo.

La împlinirea unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, 1916 - 2016, Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Filiala Constanţa, organizează o serie de evenimente cu tema: „Preoţi militari dobrogeni în Primul Război Mondial”.

Preotul Bănică Roşescu de la Tuzla, Regimentul 34 Infanterie, era un bun patriot, în vremea luptelor a stat la postul de prim ajutor, dând ultima îngrjire creştinească celor morţi, îmbărbătând pe cei răniţi, ne povesteşte Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopului Tomisului. Trimisul Domnului s-a născut în anul 1870, a absolvit seminarul gr. I şi a fost hirotonit la 20 martie 1898 şi ulterior numit preot la Tuzla. În timpul Primului Răboi Mondial a fost trimis pe front. Despre acea perioadă ne-au rămas memoriile sale, cu o foarte mare valoare istorică. Iată ce scria preotul în memoriile sale: „Fiind numit confesor al Regimentului 34 pe 1 aprilie 1917, găsesc nimerit a începe cu redijarea memoriului meu de la această dată. 

De la 1 aprilie 1917 până la 7 iunie 1917, trupa fiind în refacere, în acest timp am ţinut conferinţe şi mici servicii religioase de trei ori pe săptămână pe batalioane, conform programului stabilit. Subiectele au fost alese de subscrisul ca: îngrijirea şi curăţenia corpului, viaţa ostăşească, datoriile către superiori, disciplină, ţinuta şi atenţiunea, ce au făcut strămoşii noştri şi ce suntem datori să facem noi pentru patrie şi neam, bazaţi pe iubirea de patrie şi pe credinţă în Dumnezeu. În zilele de duminică şi sărbători, am săvârşit serviciul divin, după împrejurări, vorbind ostaşilor despre vieţile sfinţilor, dând exemple din viaţă lor ostăşească. 

Zilnic am secondat pe domnii medici în cercetarea bolnavilor, dându-le sfaturi sufleteşti. De cele mai multe ori am luat parte la temele de luptă ziua şi chiar noaptea.

De la 7 iunie până la 17 iunie 1917, trupa fiind în marş către front, am mers în capul coloanei alături de ostaşi. Înainte că trupa să intre în tranşee, am săvârşit serviciul divin însoţit de cuvântare şi am binecuvântat oastea. La serviciu a asistat d-l general, comandantul corpului de armată, aducându-mi mulţumiri prin d-l colonel respectiv, trimiţându-mă a face serviciu şi la Regimentul 36. Cât timp a stat trupa în tranşee şi eu am fost alături de ea, am făcut serviciu şi în prima linie, îngropând şi morţi, conform datinilor strămoşeşti, fără a mă sustrage de la datorie, chiar în timpul barajului de artilerie inamică.

Preotul, comemorat la Constanţa FOTO Arhivă Ionuţ Druche

A pansat răniţi

În timpul luptelor de la Mărăşeşti şi Muncelul, din ordinul d-lui comandant al regimentului, am rămas împreună cu domnii medici la postul de prim ajutor, dând ajutor la pansarea răniţilor, mângâindu-i şi încurajându-i sufleteşte, eliberând biletele de evacuare şi dând ultima binecuvântare celor morţi.

Fiind retraşi pe zona de reorganizare, am căutat să-mi urmez datoria de părinte sufletesc, săvârşind servicii ca: parastas pentru morţi şi alte servicii religioase însoţite de cuvântări patriotice, la care a luat parte şi d-l general comandant al diviziei.

În luna decembrie, cât a ţinut urmărirea şi dezarmarea rău voitorilor noştri tovarăşi (ruşi), am urmat neîntrerupt batalioanele 1 şi 3, săvârşind serviciu unde am dispus de timp; marşurile, ziua şi noaptea în aceste împrejurări, le-am făcut călare şi pe jos, alături de ostaşi. Sosiţi aici, unde ne găsim astăzi, după instalarea ostaşilor în tranşee, am însoţit pe domnii comandanţi de batalioane în inspecţiile pe care le făceau trupei, când profităm de ocazie a arată ostaşilor cum trebuie să-şi facă datoria ce au de îndeplinit şi cum să se poarte faţă de inamic şi de cei ce ar caută să-i spioneze.
 

Am săvârşit serviciu religios la biserica din satul Terebeşti (Bucovina) la care a luat parte şi trupa. Am căutat pe căi directe şi indirecte să aflu informaţii de la populaţie şi a le comunica celor în drept. Confesorul Regimentului Constanţa Nr. 34 P.A., Iconom Bănică Roşescu“. Documentul se regăseşte în fondul Inspectoratului Clerului Militar.

Pe pământul Basarabiei

Într-o altă mărturie, preotul îşi aminteşte ziua de 7 mai 1919, când a pus pentru prima dată piciorul pe pământul Basarabiei. „Inima mea era în mare palpitaţie de bucurie, că Dumnezeu m-a învrednicit că şi eu să iau parte la înfăptuirea unei părţi din visul dorit de străbunii noştri. Păşesc cu încredere în fruntea vitejilor mei fii sufleteşti. În satele unde treceam, un neastâmpăr nu-mi da pace de a vorbi cu fraţii noştri basarabeni, care de drept erau cam supăraţi de multele neajunsuri ce li se făceau din partea armatei noastre. Îmi era mai mare dragul să stau de vorbă cu sătenii, dar de multe ori nu putem să-mi astâmpăr oftatul la multele neajunsuri, pe care mi le povesteau că le păţiseră din partea armatei noastre şi de aceea ne priveau şi pe noi ce eram în trecere, cu mare neîncredere. 

Ofiţerii români, nuni în Basarabia

Ajunşi în satul Camenca la ora 2 p.m. unde am şi poposit până a două zi, pe la ora 5, se prezintă la mine o femeie şi mă roagă să-i cunun pe fiul său, căci preotul local îi cere prea mult (100 ruble). 

Am rugat pe toţi ofiţerii să facem o faptă caritabilă şi să cununăm noi pe fiul văduvei sărace. Toţi domnii ofiţeri au primit cu dragoste propunerea, asistând toţi ca nuni, făcând tinerei perechi un cadou de 1000 lei. Cununia am oficiat-o eu, căci deşi satul era moldovenesc, însă preotul era rus şi nu citea moldoveneşte. Cu mare bucurie au asistat la oficierea cununiei sătenii şi sătencele, rugându-l pe domnul general să mă lase preot la ei. 

În ziua de 9 mai, când toţi basarabenii au obiceiul de a serba pe Sfântul Nicolae de primăvară, am luat parte la serviciul divin în biserica din satul Iablona; după serviciul divin, am oficiat în faţa trupei şi a sătenilor un Tedeum, după care prin o cuvântare am amintit tot trecutul şi legăturile noastre de neam şi modul de purtare ce trebuie să avem unii către alţii ca fraţi de sânge. După masă, domnii ofiţeri şi trupa au luat parte la petrecerile sătenilor.

Preoţi pe front FOTO Arhivă Ionuţ Druche

Soldaţii, primiţi cu pâine şi brânză

A doua zi am pornit spre oraşul Bălţi, unde am cantonat o noapte; de aici pornind, am ajuns în satul moldovenesc Rădoaia, unde iarăşi am poposit. În satul Rădoaia, am vizită pe domnul preot şi şcoală, aici am constatat mai multă dragoste din partea sătenilor faţă de noi, căci mare parte din sătence dau pâine şi brânză soldaţilor şi la plecare ne-au petrecut cu dragoste. Pornind înainte am ajuns în orăşelul Căpreşti, locuit numai de evrei fără să fie un suflet creştinesc, în el am poposit o noapte. 
 

Pe ziua de 12 am ajuns în satul Şioldăneşti, lângă gara cu acelaşi nume, unde era locul de stabilire al regimentului. Trupa a fost plasată prin diferite sate şi pe marginea Nistrului. Sosind domnul comandant colonel Dumbravă, ce fusese la Iaşi, am stabilit şi programul meu, aşa că timp de trei luni cât am stat aici, zilnic am vizitat satele ce le ocupă trupa şi unde am făcut serviciu cu preoţii locali, după fiecare serviciu şi Tedeum urmat de cuvântări şi sfaturi. Servicii am făcut în satele: Şioldăneşti, Olişcani, Parcăni, Ţereuca, Glingeni, Şipca, Mihuleni, Şiştaci, Răspopeni, Ţipordeni şi Cobâlca. Împreună cu domnul comandant am vizitat mănăstirile Jupca, Cuşilovca, Dobruşa.
 

Cu mare părere de rău am putut constata că majoritatea preoţilor ne privesc foarte rău şi, deşi moldoveni, serveau tot ruseşte. Deşi sunt moldoveni, sunt cu totul rusificaţi, din cauza avantajelor ce aveau, aşa că la înmormântări au câte 50-60 şi 100 de ruble şi la cununii tot la fel, bisericile au câte 40-50 şi 100 desetine de pământ de cultură de care se folosesc tot preoţii. Preoţii nu stau de vorbă cu sătenii, ci sunt priviţi ca burjoi (boieri). Se mirau că eu le vorbeam şi le dau sfaturi.

Sfaturi privind culturile 

În vara trecută fiind lipsă de ploi şi plantele păioase fiind puţine, am sfătuit sătenii să semene în locul păioaselor, păpuşoi des pentru nutreţ, care a reuşit foarte bine. Mai toţi sătenii priveau rău armata noastră, pe motiv că (!) cavaleria ce fusese înaintea noastră îi fura şi îi înşela; am găsit pe la săteni mai multe bonuri false date pentru orz, ovăz porumb, şi neplătite. Văzând că trupa noastră este disciplinată şi-i ajută la munca câmpului forţe mult, se bucurau şi-i iubea pe soldaţi.
 

În multe părţi se rugau să nu plece trupa, că ei singuri o întreţin. Sătenii priveau armata ca apărători ai boierilor, spunând că n-au venit pentru înfrăţire, ci pentru apărarea boierilor şi acesta o ziceau pe baza că mulţi din domnii ofiţeri de la cavalerie, căutând să servească pe boierii cărora bolşevicii le fărâmaseră curţile, îi apăsau pe săteni să le plătească stricăciunea. Am întâlnit propagandişti, dar întrebând pe săteni dacă le-a vorbit cineva, ei mi-au spus că nu le-a vorbit nimeni. Domnul comandant al nostru a şi făcut raport pentru propagandişti, că nu fac nimic, ci se plimbă în multe părţi de prisos.

Pe ziua de 19 iulie am plecat cu tot regimentul la oraşul Soroca unde trebuia să ne stabilim garnizoană. Ajunşi la Soroca pe ziua de 20, aici am stabilit programul ca, de trei ori pe săptămână, să ţin conferinţe la trupă, pe batalioane, iar duminică şi sărbătorile oficiam serviciul divin în biserica din satul Bujoranca, unde aveam două batalioane ca să poată asista şi trupa la serviciu. Am mai avut în îngrijire spitalul de boli molipsitoare din Soroca. Şi aici, în Soroca, preoţii erau contra noastră, invocând ca motiv că au copii care au învăţat în ruseşte şi nu pot sta în România, şi că noi suntem un stat sărac şi că ne hrănim în ţară lor, dar în curând o să plecăm, căci ţine la lupta cu ruşii. Cu toate că populaţia este moldovenească în satul Bujoranca, preotul nu voia să servească moldoveneşte, numai eu le serveam moldoveneşte şi le părea foarte bine. 

Jurământ de credinţă faţă de rege 

Pe ziua de 6 decembrie, formându-se ordinea de bătaie, am plecat cu două batalioane la oraşul Otaci, ce este faţă în faţă cu Movarovul, oraş în Ucraina. În timpul cât am fost în concediu s-au întâmplat luptele cu bandele bolşevice. Pe ziua de 27 ianuarie, sosind din concediu, am găsit un mai mare câmp de a-mi desfăşura activitatea, mai ales că multe din sate au luat parte la lupte alături de bolşevici, în contra armatei noastre. Am început activitatea mea cu oraşul Otaci, în asistenţa domnului general comandant al Diviziei a IX-a şi a unui numeros public în biserică şi afară din biserică, am oficiat Tedeum, în urmă am ţinut o cuvântare şi am rugat publicul să depună jurământ de credinţă M. S. Regelui şi supunere legilor ţării.

În Otaci am înfiinţat o societate culturală românească. Societatea are ca scop de a înfiinţa cursuri de adulţi, o bibliotecă cu cărţi morale şi literatură romantică şi filantropică, de a ajută pe cei sârguitori şi pe copiii săraci ce se vor distinge la învăţătură, fără deosebire de naţionalitate. Am fost prin câteva sate că: Volocineţ, Călărăşenca, Unguri, Arioneşti, Lipnic şi Sauca unde am oficiat Tedeum şi am ţinut cuvântări şi sfaturi.

Pentru a-mi putea desfăşura o activitate mai mare, am cerut de la regiment să-mi pună la dispoziţie o căruţă, că să pot mai cu înlesnire să mă transport din sat în sat. Căruţa mi s-a pus la dispoziţie, aşa că acum vreau să încep fără preget semănarea cuvântului frăţesc, prin toate satele din sectorul regimentului meu, care numără peste 30 de sate.

Preotul, comemorat la Constanţa FOTO Arhivă Ionuţ Druche

Slujbe în graiul moldovenesc 

Modul de procedare îl cunosc destul de bine, mai cu seama că sunt de aproape un an în Basarabia. De muncă şi roadele ce voi putea aduce la timp voi raporta. Până acum domnii ofiţeri şi trupa din Regimentul Constanţa Nr. 34 au fost de laudă în purtarea faţă de săteni.

Este nimerit a se interveni către P.S. Arhiepiscop al Chişinăului şi al Hotinului să impună preoţilor să ţină conferinţe în graiul moldovenesc, la care să luăm parte şi noi, preoţii militari, să li se interzică de a se mai tocmi pentru servicii. 

Seminariştii ce vor să fie hirotonisiţi să le dea parohii în ţară, iar celor din ţară să le dea parohii în Basarabia. Învăţătorii, iarăşi trebuie trimişi cel puţin un an sau doi în ţară şi în urmă să li se dea catedre în Basarabia. Ca protoiereii şi subprotoiereii să fie aduşi preoţi din ţară. La reşedinţele de voluste să fie puşi învăţători din ţară, care, ca şi subprotoiereii şi învăţătorii, să ţină conferinţe. Ca funcţionari în Basarabia este bine a se trimite pe la sate mai mult moldoveni, căci se împacă mult mai bine cu spiritul basarabean. 

În mijlocul oamenilor de la sate

O vizită de plăcere a P.S. Episcopi din ţară nu strică să se facă, căci ar aduce multe roade de mai mare înfrăţire, căci poporul basarabean este foarte primitor şi o socotesc ca o mare băgare în seamă din partea patriei mume. În multe părţi mi s-a spus că de ce nu vin oameni mai de seamă care să le grăiască şi să stea de vorbă cu ei, mulţi mi-au spus că, mai marii noştri vin numai la Chişinău, dar nu se coboară la sate, în mijlocul poporului. Cu cinste şi cu dreptate se câştigă foarte lesne sufletul poporului. Este necesar să se trimită funcţionari buni cu duhul lepădării de sine, căci numai aşa se poate face înfrăţirea mai bine, căci ei cunosc pe funcţionarii ruşi că pe nişte satrapi, care nu făceau dreptate decât celor ce dau ruble mai multe, aşa că să vadă că la noi se dă dreptate celui ce o are, nu celui ce dă bani. 
 

În ţinuturile ce au fost ocupate de trupele austriece boierii au fost foarte protejaţi, aşa că şi-au arendat moşiile la săteni, forţându-i a plăti câte 150 de ruble deseatina, care mai înainte se arenda cu 10-15 ruble, e bine a le impune să le restituie banii sătenilor. Orice propuneri voi raporta la timp“. Pentru meritele sale, preotul a fost decorat cu „Coroana României”, „Virtutea Militară”, „Crucea Comemorativă”, „Răsplata Muncii cl. I pentru învăţământ”, „Victoria” şi cea de 25 de ani a Regelui Carol I.