Polițist certat cu legea, în cărți pentru un post de conducere la IPJ Constanța. Este nepotul unui actor celebru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunțul privind posibila numire a unui polițist care ar avea probleme cu legea a fost făcut de șeful IPJ Constanța, chestorul Dumitru Bîltag. Acesta a declarat, luni, într-o ședință-fulger, că a identificat la București o persoană „competentă” pe care să o aducă să facă ordine la Constanța

În imagine, polițistul Cosmin Piersic FOTO Facebook Cosmin Piersic

Chestorul Dumitru Bîltag le-a adus la cunoștință polițiștilor constănțeni primele modificări în cadrul reorganizării IPJ Constanța. Mai mulți șefi de structuri, spun sindicaliștii, unii care susținuseră examen pentru funcțiile lor, au fost puși la dispoziție și în locul lor au fost numiți alți oameni.

„Printre aceștia, se numără și Irina Manolache, fost șef al Serviciului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Inspectorul șef le-a spus ofițerilor cu funcții de conducere că are în vedere pe cineva potrivit pentru acest post și i-a spus și numele: Cosmin Piersic“, a declarat Daniel Avasilcai, liderul sindicatului Europol Constanța.

Sindicaliștii critică însă această decizie, dat fiind că polițistul respectiv ar fi controversat.

„Din surse publice, am aflat și noi că acest polițist are probleme, a avut ordine de protecție emise la cererea soției. Statutul de polițist impune să ai o conduită impecabilă nu doar la muncă, ci și acasă, și în societate. Acest om nu este potrivit să fie polițist, darămite să ocupe o funcție de conducere!“, a mai spus sindicalistul.

„Am primit telefoane de la oameni să facem ceva”

El a mai explicat că în Constanța sunt suficienți profesioniști care să ocupe funcții de conducere, așa că oamenii legii sunt nemulțumiți, bulversați de noile decizii și vor să iasă în stradă.

„Am primit telefoane de la oameni să facem ceva, noi, ca sindicat: demersuri, proteste, orice. Nu mai înțelege nimeni nimic din ce se întâmplă în Poliția Constanța“, a mai afirmat liderul Europol Constanța.

Conform portarului instanțelor, Cosmin Piersic, polițistul contestat, a avut mai multe litigii pe rol cu fosta sa soție care l-a părăsit, a avut ordin de protecție pe numele său la cererea acesteia, iar numele său apare într-un dosar penal în care cercetarea a fost redeschisă recent, la cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5. Trebuie menționat că ordinul de protecție cerut de fosta soție nu mai este în vigoare, pentru că magistrații Tribunalului București au respins cererea ei ca fiind neîntemeiată.

Cosmin Piersic, nepotul celebrului actor Florin Piersic, este angajat în prezent la Poliția Școlară București, a candidat pentru funcția de purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, însă a fost învins la examen de o polițistă.

Surse din IPJ Constanța menționează că numirea lui Piersic pe post nu este încă oficială.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată