Poliţist cercetat pentru purtare abuzivă. „M-a lovit cu pumnii în faţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul este acuzat că a lovit o femeie din oraşul Năvodari. IPJ Constanţa a transmis că investighează cazul în care a fost depusă o plângere.

Femeia care susţine că a fost victima poliţistului spune că a mers în vizită la tatăl ei. A intratîntr-un conflict verbal cu soţia poliţistulu, apoi, la plecare din blocul respectiv, a fost bătută de omul legii.

„Eu m-am dus spre parcare, moment în care m-am trezit îmbrâncită, luată de păr şi lovită cu capul şi faţa de geamurile maşinii. Apoi m-a luat iar de păr şi m-a băgat într-o maşină, acolo unde m-a lovit cu pumnii în faţă. Era N. A.”, a declarat, pentru Replica, victima.

După acest incident, victima a mers la Poliţie, a depus plângere, iar luni, 21 decembrie, a fost la Serviciul de Medicină Legală din Constanţa. Ea susţine că îi este în continuare frică de poliţist deoarece acesta ar fi un om violent.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii referitoare la un poliţist din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari, vă comunicăm faptul că, în urma unei plângeri înregistrate la IPJ Constanţa, a fost demarată o anchetă internă, fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind preluate de Biroul Control Intern”, transmite IPJ Constanţa.

Citeşte şi:

Elevii constănţeni îşi vor primi toate bursele. Îl iartă, dar nu-l uită pe primarul Vergil Chiţac

Ce-şi doreşte de Crăciun un copil sărac: „Nu vreau dulciuri, se termină repede şi nu ţin de foame, vrem mâncare“

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată