Plata parcării în municipul Constanţa, verificată de Protecţia Consumatorilor. Judecătorii au anulat-o, dar primăria a continuat să o încaseze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcare în Constanţa

În luna martie, judecătorii au anulat regulamentulpentru desfăşurarea activităţilor de amenajare, întreţinere, plată, rezervare a locurilor de parcare.

Deşi sentinţa a fost definitivă, primăria Constanţa a continuat să încaseze taxa de parcare, prin intermediul firmei Confort Urban SRL.

„Deşi a fost anulat Regulamentul aprobat prin H.C.L. 235/2018 , taxarea s-a facut şi se va face în continuare în baza dispoziţiilor HCLM 221/2017 privind aprobarea unor tarife pentru plata unor servicii de utilităţi şi conexe acestora prestate de catre SC CONFORT URBAN SRL, modificată prin HCLM 51/2019, acte administrative în vigoare!, transmit reprezentanţii primăriei.

Marţi, 9 iunie, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor efectuează verificări cu privire la plata acestei taxe.

Curtea de Apel Constanţa a respins, în martie, ca nefondat recursul formulta de primăria Constanţa împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa care anula regulamentul pentru desfăşurarea activităţilor de amenajare, întreţinere, plată, rezervare a locurilor de parcare, ridicare a vehiculelor, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice sau juridice care utilizează locurile de parcare.

Parcările cu plata exclusiv prin SMS sau aplicaţie mobilă au fost inaugurate în august 2018, dar din data de 18 octombrie 2018, Poliţia Locală Constanţa aplica amenzi celor care nu se conformează. Valoarea contravenţiei este cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate în 15 zile. Doar în primele şase zile au fost aplicate în aceste parcări 334 de amenzi.

Tribunalul Constanţa, instanţa care a anulat pe fond regulamentul primăriei, sublinia în motivare că plata prin SMS presupune „în mod obligatoriu deţinerea unui telefon mobil, fapt de natură a limita accesul unora dintre posesorii de autovehicule în parcările în care nu există automate de parcare, nici casierii, iar plata taxei se face exclusiv prin SMS“.

„Din această perspectivă, dispoziţiile art. 10 alin.2 lit. b) din Regulament încalcă prevederile art. 3 alin. 2 din OG nr.72/2002 potrivit cu care persoanele fizice şi/sau juridice, denumite în continuare utilizatori, au acces liber şi nediscriminatoriu, în condiţiile legii, la serviciile de administrare a domeniului public şi privat organizate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi au reşedinţa sau îşi desfăşoară activitatea, precum şi ale art. 36 alin. 1 din acelaşi act normativ, care stabileşte că dreptul de acces şi utilizare a serviciilor de administrare a domeniului public şi privat este garantat, în condiţiile legii, tuturor utilizatorilor“, spun judecătorii.

De asemenea, magistraţii au arătat că proiectul nu a fost publicat integral şi într-un ziar de circulaţie locală şi că actul nu este coerent.

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, declara pentru „Adevărul”, în anul 2018,  că „cine nu are mobil să parcheze în altă parte. Să parcheze pe străduţe unde nu se plăteşte nimic”, excluzând orice metodă alternativă de plată a parcării.

Pe aceeaşi temă:

Regulamentul parcărilor din Constanţa, anulat definitiv de instanţă. „Cine nu are mobil să parcheze în altă parte”

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică