Planul diabolic al lui Ceauşescu de a rade de pe faţa pământului toate satele, pentru a face teren arabil FOTO
0Dacă regimul comunist mai dura în România, mii de sate ar fi fost rase de pe faţa pământului, oamenii gliei strămutaţi la oraşe, iar vatra tradiţională a ţăranului român ar fi dispărut aproape cu totul. Era, practic, a doua colectivizare.
Nicolae Ceauşescu avea în plan ca până în anul 2000, întreaga naţiune să locuiască la oraşe, aproximativ 7-8.000 de sate urmând a fi şterse de pe faţa pământului. Demolarea ar fi inclus şi bisericile vechi, dar şi cimitirele satelor.
Terenul astfel câştigat ar fi fost redat agriculturii, obiectivele măreţe fiind eliberarea a 300.000 hectare teren arabil, dar şi lichidarea treptată a deosebirilor esenţiale dintre oraş şi sat. Ceea ce regimul nu luase în calcul era faptul că terenurile rezultate în urma demolării vetrelor de sat, ar fi avut nevoie de zeci de ani pentru a putea da cât de cât un randament.
Din „Principiile de bază adoptate la Plenara CC al PCR din 1967 cu privire la sistematizarea localităţilor rurale“ aflăm că în acea perioadă, în mediul rural trăiau 11,8 milioane de locuitori, ceea ce reprezenta 61,8% din totalul populaţiei ţării. Din cele 4.259 de comune existente sunt unităţi administrative mici, în medie, pe ţară, sub 3.000 de locuitori fiecare. Populaţia rurală era dispersată în 14.203 sate şi existau 989 de sate cu mai puţin de 100 de locuitori.
Despre visul faraonic al regimului comunist aflăm din documentarul realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, instituţie care a lansat o platformă care aminteşte de cele mai importante momente care au marcat universul rural românesc în perioada 1945-1989.
Regiunea-pilot a fost Bucureştiul şi împrejurimile sale
Sistematizarea teritoriului Ilfov a intrat devreme în atenţia arhitecţilor însărcinaţi cu elaborarea propunerilor de locuinţe rurale noi. Aceste localităţi aveau un statut aparte ca urmare a faptului că erau aproape de Bucureşti. Ele erau menite să devină puternice oraşe agroindustriale şi să asigure condiţii de muncă şi de viaţă similare cu cele de la oraş- aşadar adevărate exemple ce urmau a servi drept model pentru celelalte comune.
În Ilfov şi Giurgiu au fost cele mai multe sate sistematizate (Otopeni, Buda, Vlădiceasa, Dimieni, Ordoreanu, Ciofliceni). Maramureşul, nordul şi centrul Transilvaniei păreau rămase în urma planului. În judeţul Satu Mare, comuna Odoreu pierdea trei dintre satele sale–Vânătoreşti, Eteni, Cucu. Cele trei sate au fost deja reconstruite după 1990.
Plan sistematizare Colectie IICCMER
La Scorniceşti sistematizarea a început mai devreme, locuitorii au fost expropriaţi după decretul din 1974. Vechiul sat a fost demolat în timpul sistematizării, când au fost unite patru comune limitrofe: Negreni, Mărgineni, Mogoşeşti şi Scorniceşti, cu „capitala” la Scorniceşti, unde a fost construit centrul edilitar. În anul 1989, pe ultima sută de metri a regimului, Scorniceştiul a fost declarat oraş.
Pentru locuinţele demolate, oamenii primeau o despăgubire financiară. Pământul îl pierdeau, pentru că era expropriat şi nu primeau în schimb altul. Din despăgubire achitau primul avans (30%) la locuinţa la vilă sau la bloc, urmând să plătească diferenţa, dat fiind că locuinţele noi erau evaluate la un preţ mai mare, în aproximativ cincisprezece ani, în rate.
Termenul dat de Ceauşescu pentru realizarea proiectului nu era nicidecum realist– în1988 dădea dispoziţii ca până în1995-2000, programul să fie definitivat. Ceea ce în lumea occidentală, prin evoluţie naturală s-a făcut în secole, Ceauşescu voia să se întâmple în cinci ani.
Planul occidentalilor de salvare a satelor româneşti
Planul a stârnit un val de proteste în afara ţării. Privită din Occident, sistematizarea însemna o tragedie, aşa încât, în decembrie 1988, se constituia în Belgia Asociaţia „Opération Villages Roumains“. Planul era adoptarea tuturor celor 13.123 de sate spre a le salva de la distrugere. Acţiunea pornită spontan a reuşit să ia în doar câteva luni de o amploare care i-a uimit chiar pe iniţiatorii săi.
S-au constituit imediat comitete OVR şi în Franţa, Olanda, Elveţia, Suedia, Marea Britanie, Italia, Spania, Norvegia, Danemarca. Departamentul Securităţii Statului s-a văzut pus în situaţia de a lua o serie de măsuri pentru a contracara efectele Operaţiunii, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
Securitatea a fost în permanenţă la curent cu ceea ce se publica în presa străină referitor la chestiunea satelor româneşti. O notă informativă din 6 iunie 1989 menţiona că în revista „Globe” s-a publicat un articol: „România: tăcerea Europei“, „deosebit de ostil şi virulent la adresa ţării noastre cu referire la planul de sistematizare rurală”.
Plan sistematizare Colectie IICCMER
Cum ţara era închisă ermetic, echipa „Opération villages roumains” din Belgia deţinea extrem de puţine informaţii legate de evoluţia proiectului de sistematizare. Nu se cunoşteau nici măcar care erau primele sate ce urmau a fi „sistematizate”. De aceea, au existat occidentali temerari care se ofereau să viziteze România, în încercarea de a afla noi date cu privire la sate. Mărturiile „turiştilor”, în fapt emisari ai „Opération villages roumains”, erau elocvente, dar mai ales aşteptate cu interes în Occident.
Celor ce doreau să viziteze ţara, cei din coordonarea „Opération villages roumains” le oferea câteva sfaturi care să îi protejeze de eventuale neplăceri. Turiştii erau sfătuiţi în repetate rânduri să nu călătorească singuri, ci mai degrabă în grupuri. În cazul în care erau interpelaţi de autorităţi în legătură cu scopul vizitei, erau sfătuiţi să o facă pe inocenţii, să spună că sunt interesaţi de arhitectura locală, de icoane, de ornitologie.
Echipa „Opération villages roumains” le lăsa libertatea de a acţiona după cum simţeau, nu fără a-i atenţiona asupra pericolelor posibile: România era totuşi o ţară aflată dincolo de Cortina de Fier, cu un sistem totalitar şi reguli stricte, consemnează Nicoleta Şerban în „TURIŞTII STRĂINI SE INTERESEAZĂ DE SOARTA SATELOR ROMÂNEŞTI (1989)“ .