Petrecerea din Mamaia, organizată de Răducu Mazăre, întreruptă de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răducu şi Radu Mazăre

Fiul fostului primar al Constanţei şi-a sărbătorit ziua de naştere într-un club din staţiunea Mamaia. Petrecerea lui Răducu Mazăre a fost întreruptă de poliţişti.

IPJ Constanţa anunţă că duminică, 31 ianuarie, în jurul orei 21.30, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local din staţiunea Mamaia, se află în desfăşurare un eveniment privat (petrecere aniversară) la care participă peste 20 de persoane.

Petrecerea era organizată chiar de fiul lui Radu Mazăre, cu ocazia zilei de naştere.

„Având în vedere actualul context epidemiologic, precum şi reglementările legale în vigoare, prin care se menţine interdicţia desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei”, transmit poliţiştii.

De asemenea, organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Citeşte şi:

Ce şanse sunt ca Palatul Regal din Mamaia să rămână în patrimoniul statului român

Palatul Regal şi Cazinoul din Mamaia, pierdute definitiv printr-o sentinţă revoltătoare care-i uşurează viaţa şi lui Radu Mazăre



 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”