Peste 600 de kilograme de peşte, fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră au confiscat întreaga cantitate de peşte descoperită într-un autoturism, pentru care şoferul nu avea niciun document.

Captura poliţiştilor a fost făcută marţi, 19 februarie, în jurul orei 23.30. 

Angajaţii Sectorului Poliţiei de Frontieră Cernavodă, „aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, în zona staţiei de taxare Giurgeni – Vadu Oii, judeţul Constanţa, o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de cetăţeanul român B.C., în vârstă de 47 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vrancea”, transmite Garda de Coastă.

În urma controlului, oamenii legii au descoperit, în trei bazine cu apă, cantitatea de 1.070 kilograme de peşte, specia caras, în stare vie. Pentru cantitatea de 620 kilograme de peşte, persoana în cauză nu deţinea documente legale.

„Cantitatea de peşte descoperită fără documente legale a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun”, se mai arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

Pe aceeaşi temă:

Peste 140.000 de pachete cu prezervative contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

UPDATE Persoană căzută de pe barjă în apele Dunării. Scafandrii au început căutările


 

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete