Peste 4.200 de porci omorâţi în judeţul Constanţa din cauza pestei porcine africane. Care sunt localităţile afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat în 53 de focare din judeţul Constanţa, iar în 25 de localităţi s-a trecut la omorârea preventivă a porcilor.

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) Constanţa a anunţat că în judeţul Constanţa au fost declarate 53 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici.

Virusul a fost confirmat în gospodării aflate în 25 de localităţi: Istria, Vadu, Dulceşti, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârşova, Pod Giurgeni, Seimenii Mici, Seimeni, Tichileşti, Băltăgeşti, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic şi Agigea.

Reprezentanţii DSVSA Constanţa anunţă că în aceste focare s-a luat mai multe măsuri „punerea sub supraveghere sanitară veterinară oficială a exploataţiei, au fost impuse restricţii de mişcare, s-a efectuat dezinfecţia exploataţiei afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.”

În cadrul măsurilor zoosanitare de prevenire şi combatere dispuse de către Centrul Local de Combatere a Bolilor Constanţa, pentru controlul şi stingerea focarelor de PPA, prin Ordin al Prefectului Judeţului Constanţa s-a dispus, începând cu data de 21.07.2018, aplicarea măsurilor de ucidere preventivă a tuturor efectivelor de porcine din gospodăriile individuale din localităţile afectate. Până la data de 20 august au fost sacrificaţi 4.266 de porci.

Pentru a proteja porcii de această boală, DSVSA Constanţa recomandă crescătorilor de porcine să respecte următoarele sfaturi:

nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;
nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;
nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorităţi, sau D.S.V.S.A. judeţeană.

Pe aceeaşi temă:

Autorităţile, acuzate că au scăpat boala pestei porcine africane de sub control. România riscă să fie băgată în carantină

Porcii din alte opt localităţi constănţene vor fi sacrificaţi după confirmarea mai multor cazuri de pestă porcină


 

 

Mai multe pentru tine:
Doi tineri reținuți după ce au introdus în România 14 kg de canabis din Spania, prin curierat internațional
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Cei doi sabotori, acuzați că plănuiau incendierea sediului din București al celei mai mari companii de curierat ucrainene, rămân în arest preventiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”