Patru firme vor să construiască şoseaua de coastă. Primul tronson leagă Portul Tomis de Plaja Modern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 27 august 2014, la Primăria Constanţa au fost depuse patru oferte pentru executarea primului tronson al şoselei de coastă.

Pentru licitaţia privind procedura de achiziţie execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii „Amenajarea integrată a zonei de acces în Portul Turistic Tomis şi Plaja Modern”, au depus oferte un număr de patru ofertanţi.
La prima licitaţie, din primăvara acestui an, nu s-a depus nicio ofertă. În cazul în care nici de această dată nu s-ar fi arătat nimeni interesat, am fi pierdut fondurile europene, întrucât construcţia ar fi trebuit să fie terminată până la sfârşitul anului viitor. Valoarea proiectului este de 32 de milioane de lei.

Proiectul şoselei de coastă este un vis vechi al edilului Constanţei. Investiţia care trebuie să lege Mamaia de plaja Modern s-a lovit iniţial de refuzul fostului ministru al Mediului, Sulfina Barbu, pe motiv că legea zonei costiere nu permite să se construiască atât de aproape de apă. Scandalul dintre cei doi s-a finalizat cu un proces, după ce Mazăre a făcut-o „proastă“ pe Sulfina Barbu.

În 2007, soluţia găsită a fost chiar modificarea legii zonei costiere, amendament care însă nu a trecut. Fratele primarului, Alexandru Mazăre, şi mai mulţi colegi deputaţi au adus obiecţii şi amendamente actului normativ. Parlamentarii constănţeni au inserat în textul legii „realizarea unei căi rutiere de acces de-a lungul falezei de nord a municipiului Constanţa, între staţiunea Mamaia şi Centrul istoric, după obţinerea prealabilă a avizului Comitetului Naţional al Zonei Costiere“.

Nici cât timp a fost în fruntea Ministerului Mediului Nicolae Nemirschi, omul lui Mazăre, Primăria nu a reuşit obţinerea avizului final pentru demararea lucrării.

Acum, municipalitatea vrea s-o construiască pe bucăţi. Astfel, pentru primul tronson nu mai este nevoie de avizul Comitetului Naţional al Zonei Costiere întrucât este vorba, practic, de reconstrucţia unui drum existent.

Cum ar arăta şoseaua de coastă

Conform proiectului, calea rutieră porneşte de pe strada Termele Romane, continuă cu Bulevardul Regina Elisabeta – Comandamentul Marinei pe drumul deja existent – Aleea Lebedei – toboganul de pe plaja Modern – Pălăria lui Neagoe, apoi face un «S» şi ajunge la intersecţia străzilor Mihai Eminescu şi Smârdan.

Scopul amenajării acestui drum pietonal este asigurarea unui flux auto, dar şi pietonal, prin ocolirea zonei peninsulare.

Proiectul mai prevede realizarea unei piaţete în dreptul blocului unde a avut sediul Camera de Comerţ şi a unui funicular pentru a transporta pe plajă persoanele cu dizabilităţi.

Lungimea totală a şoselei de coastă, care va lega staţiunea Mamaia de plaja Modern, este de 5,8 kilometri. Banii, aproximativ 10 milioane de euro, vin de la Ministerul Dezvoltării şi de la Uniunea Europeană.

Vă mai recomandăm:

FOTO Şoseaua de coastă, proiectul blestemat. Investitorii se tem să mai facă afaceri cu Primăria Constanţa

FOTO Şoseaua de coastă a Constanţei va fi construită la nivelul mării, paralel cu linia ţărmului


 

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică