Muftiatul Cultului Musulman: „Să manifestăm încredere în ştiinţă şi să acordăm credit cercetătorilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muftiul Iusuf Muurat Sursa arhivă

Muftiatul Cultului Musulman din România transmite că se alătură campaniei naţionale de promovare a vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, derulată la nivel naţional, şi salută totodată apariţia vaccinurilor care pot duce la limitarea actualei pandemii.

Într-un comunicat de presă remis marţi, 12 ianuarie, Muftiatul Cultului Muuslman din România anunţă că se raliază campaniei de vaccinare a populaţiei împotriva Covid-19.

Instituţia îi informează pe membrii comunităţii musulmane din România că „vaccinarea este un act asumat personal, gratuit şi voluntar“.

Muftiatul îi îndeamnă însă pe enoriaşi ca, pentru o decizie „cât mai bună“ în ceea ce priveşte oportunitatea vaccinării, să se informeze în primul rând din surse oficiale.

„În acest sens, pe platforma naţională de informare www.vaccinare-covid.gov.ro se găsesc cele mai noi informaţii despre procesul de vaccinare, precum şi o serie de răspunsuri la întrebări legate de vaccin, importanţa şi oportunitatea vaccinării. 

Informarea corectă şi din surse oficiale asigură luarea unei decizii corecte, care va influenţa viaţa fiecăruia dintre noi.

În ceea ce îi priveşte pe membrii comunităţii care nu au acces la sursele de informare din mediul on-line, Muftiatul Cultului Musulman din România îi îndeamnă să apeleze la medicii de familie pentru a fi consiliaţi cu responsabilitate în ceea ce priveşte oportunitatea vaccinării, medicii de familie fiind cei mai în măsură să îi sfătuiască, având în vedere că sunt persoanele care le cunosc cel mai bine istoricul medical“, precizează instituţia.

Muftiatul Cultului Musulman din România are un mesaj în care vorbeşte despre vaccinare şi despre religia celor care au creat vaccinurile anti Covid-19.

„Muftiatul Cultului Musulman din România transmite tuturor membrilor săi că este foarte important să manifeste încredere în ştiinţă şi să acorde credit cercetătorilor din întreaga lume care, indiferent de religie sau etnie, şi-au dat mâna în aceste vremuri greu încercate pentru omenire şi au trudit pentru găsirea cât mai rapidă a celei mai bune variante de vaccin pentru limitarea şi poate chiar stoparea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Este important şi să privim retrospectiv la toate crizele sanitare din decursul istoriei, să recunoaştem importanţa vaccinărilor care au condus la gestionarea cu succes a altor epidemii / pandemii şi să conştientizăm faptul că decizia fiecăruia dintre noi, luată în cunoştinţă de cauză, are consecinţe importante nu numai asupra sănătăţii noastre, ci şi pentru cei din jurul nostru.

În speranţa că ne vom putea bucura cât mai curând de o normalitate care să ne permită minima interacţiune necesară desfăşurării activităţilor religioase şi laice conform cutumelor, Muftiatul Cultului Musulman din România transmite întregii comunităţi, prin intermediul muftiului Muurat Iusuf, să se bucure de sănătate alături de familii şi prieteni şi să dea dovadă de responsabilitate!“, specifică apelul muftiului Iusuf Muurat, liderul spiritual al comunităţii musulmane din România. 

Demn de precizat este că Biserica musulmană din România a manifestat de la început respect şi disciplină în privinţa regulilor de prevenire a îmbolnăvirii cu Covid-19. Lăcaşurile de cult au fost închise imediat pentru public, iar slujbele importante au fost desfăşurate în deplină siguranţă, în aer liber, cu un minimum de participanţi, toţi purtători de mască, inclusiv personalul religios şi cu distanţa regulamentară.

Liderii comunităţii spirituale musulmane au fost primii care au afişat purtarea măştii de protecţie, îndemnând neîncetat la respectarea tuturor măsurilor cuvenite - spre deosebire de liderii ortodocşi. Astfel că la Constanţa, atitudinea muftiului Iusuf Muurat a fost în contradicţie totală cu cea a arhiepiscopului Teodosie. 

Pe aceeaşi temă: 

Cum pot primi informaţii familiile pacienţilor internaţi la Terapie Intensivă în Spitalul Judeţean Constanţa 

Plângere penală pe numele ÎPS Teodosie. Reacţia Arhiepiscopiei: „Nu poartă el răspunderea distanţării fizice”

 

Mai multe pentru tine:
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Ultimele cuvinte ale Andreei Cuciuc. Și-a sunat mama înainte să moară și i-a dezvăluit de ce se simte rău. Părinții fac dezvăluiri șocante la un an de la moartea tinerei de 17 ani: „A fost otrăvită”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Fiul nelegitim al Prințului Albert preferă doar cercurile selecte. Unde a apărut Alexandre Grimaldi
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători