Minune antică din Constanţa, refăcută 3D. Cum arăta fostul club al armatorilor, care se întindea odinioară pe trei terase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea edificiului în anii 60 - 70 FOTO Labyrinthum

Edificiul Roman cu Mozaic păstrează, poate cel mai bine, imaginea anticului Tomis într-un moment de înflorire economică, din secolele IV – VI după Hristos.

Edificiul Roman cu Mozaic, situat în Piaţa Ovidiu, a fost descoperit din întâmplare la sfârşitul anilor ’50 de către o echipă de muncitori, în timpul lucrărilor de construcţie a unui bloc în centrul vechi al Constanţei. Este vorba de un edificiu roman construit în secolul al IV-lea şi care a rezistat doar până în secolul al VI-lea, când s-a prăbuşit în urma unui cutremur. 

Clubul armatorilor 

Construcţia a servit ca gară maritimă şi club al armatorilor şi negustorilor. Iniţial, vastul complex dispunea de trei terase suprapuse. Din ansamblul monumental au mai rămas o parte din zidurile şi arcadele romane şi pardoseala de mozaic, o adevărată operă de artă, cu motive geometrice şi florale.

Pavimentul cu mozaic avea în antichitate o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, din care s-au păstrat doar 850 de metri pătraţi. 

Sub acesta se aflau 11 magazii mari pentru depozitarea mărfurilor care tranzitau în bazinul Mării Negre şi al Mediteranei.

De altfel, în această zonă se afla în antichitate centrul economico-social şi comercial al oraşului Tomis şi atunci fuseseră ridicate aici mai multe clădiri impunătoare, de utilitate publică, printre care băi, basilici şi magazii. Una dintre aceste clădiri era un edificiu comercial pavimentat cu un mozaic multicolor. 

Sub bolţile acestor magazii, prăbuşite în urma cutremurului din secolul al VI-lea, au fost descoperite 120 de amfore pline cu substanţe aromatice, răşini şi lingouri de fier pentru atelierele care deserveau portul. 

Edificiul Roman cu Mozaic a fost protejat printr-o construcţie în anii ’60.

În perioada comunistă, dar şi în primii ani după Revoluţie, mozaicul era restaurat de către studenţi din Bucureşti.

În ultimii ani, nu s-au mai găsit fonduri pentru restaurarea lui.

Cum a fost descoperit edificiul FOTO Arhivă Radu Cornescu

Edificiul, reconstruit 3 D

Recent, Edificiul Roman cu Mozaic a fost reconstruit 3D. La Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, vizitatorii se pot plimba virtual în edificiul antic şi pot vedea cum arăta în perioada sa de glorie.
 

Turul este gratuit şi intră în preţul plătit pentru intrarea la muzeu. Întregul proiect a costat 170.000 lei. Iniţiatorii doresc ca pe viitor să extindă aplicaţia şi să reconstruiască întreaga Peninsulă a Constanţei. 

Vă mai recomandăm:

Comoara secretă de sub pământul Tomisului, scoasă la lumină. Povestea mormântului pictat care datează din perioada lui Constantin cel Mare

Cum a apărut Marea Neagră, miracolul care a semănat teroare. Câte specii de peşti trăiesc în fostul lac de apă dulce, devenit mare acum câteva mii de ani

FOTO „Triunghiul Bermudelor“ din Marea Neagră. Cum explică specialiştii misterele din zona Şabla şi Insula Şerpilor

FOTO Aventură în Marea Neagră. Turiştii vor putea face o plimbare subacvatică la corăbiile şi oraşele scufundate

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO