Mărturiile unui medic de la Sanatoriul Techirghiol: „Când am îmbrăcat prima dată echipamentul de protecţie păream din altă lume pentru o altă lume“
0Dr. Iulia Belc, medic primar şef de secţie Spital Recuperare Medicală Neuropsihomotorie – Copii, a povestit experienţa pe care a trăit-o după ce aici au fost carantinaţi primii români veniţi din Italia.
Pe pagina de Facebook a Sanatoriului Balnear Techirghiol a fost publicată mărturia unui medic de renume al unităţii medicale:
„La început am privit cu teamă decizia de a fi gazdă pentru carantinaţii veniţi din toate colţurile Europei, goniţi de ucigaşul virus spre casă. Auzisem nenumărate poveşti despre ei. Dar ştiam că puteau fi şi ai mei printre aceştia. Sau eu. Sau copilul meu.
Când am îmbrăcat prima dată echipamentul de protecţie nu am simţit teama, ci m-am gândit că viaţa mi-a oferit o altă provocare, a nu ştiu câta! Păream din altă lume, pentru o altă lume. Mă simţeam cuprinsă de o nelinişte, dar şi o frenezie cum nu mai avusesem în toată meseria mea. Şi doar făcusem practică în toţi anii de studenţie în toate secţiile, ne intersectasem, nu o dată, cu moartea prin saloane şi laboratoare.
Acum era însă altceva. Am privit la colegele mele. Le simţeam la fel de emoţionate. Apoi am început să prindem curaj. Să ne susţinem privirile. Să ne luăm locul stabil în scenariul atât de bine comandat şi coordonat de managerul nostru. De fapt, ea, Elena Roxana Almăşan, ne insuflase încrederea că va fi bine. Ea se ocupase să avem întregul necesar de echipamente de protecţie, să facem toate operaţiile de izolare ca la carte, după planul prestabilit. Niciun detaliu nu a fost omis pentru ca toată lumea să se simtă in siguranţă.
Şi a sosit momentul primului contact. Tot ceea ce vedeam era departe de temerile noastre. Erau oameni speriaţi, obosiţi, îngheţaţi, pe care tot acest tăvălug i-a găsit în facultăţi, spitale, locuri de muncă ce s-au volatilizat. M-a cuprins un sentiment de milă şi de ruşine faţă de tot ce gândisem înainte.
Carantinaţii au intrat în camere. Sunt altfel de pacienţi. Ştim despre fiecare ceea ce s-a notat în fişele de observaţie. De la numărul de telefon, locul de unde venise, până la bolile copilăriei şi preferinţele culinare.
Pe grup, fiecare din noi raportează situaţia de fapt din fiecare cameră. Dimineaţa, la prânz şi seara. Responsabilitatea este mare, ştim că oamenii aceia veniţi de la drum lung, plini de nelinişti şi griji găsesc în noi singurul reazem, singura flacără de speranţă. O responsabilitate imensă.
Acum pot spune că am reuşit să clădim o nouă structură organizatorică, alte circuite, proceduri şi protocoale printr-o bună, consecventă şi profesională coordonare şi respectarea întocmai a cerinţelor de protecţie, disciplină şi solidaritate.
Am învins întâi de toate teama. Şi ne-am verificat capacitatea de a rezista la situaţii excepţionale, făcându-ne datoria de medici-oameni.
Lupta cu virusul ucigaş continuă şi ştim că suntem doar la un început de drum. Primele persoane carantinate încep să plece spre casele lor, fericiţi că nu au fost contaminaţi, alţii noi sosesc pentru a petrece 14 zile în condiţii de maximă siguranţă.
Dar suntem tot mai puternici, mai bine antrenaţi şi mai legaţi, visând la ziua când ne vom putea strânge în braţe, fericiţi a dovedi că suntem supravieţuitori, oameni şi medici. Dovadă că reuşim în acest timp să ne împlinim şi obligaţiile faţă de Centrul de cercetare ştiinţifică existent în sanatoriu editând un nou număr din revista Techirghiol, pe care o puteţi citi pe site-ul nostru. In acelaşi timp, prin munca noastră neobosită ne creăm o bază de date medicale pentru studiile viitoare.
Viaţa merge înainte cu toate pânzele sus!“
Pe aceeaşi temă: