Mărturii de la moartea lui Gheorghe Brătianu, arestat pentru că „a fost preşedinte al PNL“: i s-a ars buletinul de identitate şi s-a ascuns cauza decesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 27 aprilie 1953, a murit în închisoarea Sighet marele istoric Gheorghe Brătianu. El era deţinut fără să fi fost condamnat şi judecat.

Gheorghe Brătianu (1898-1953) a studiat istoria la Paris, a trecut prin arhivele de la Geneva şi Napoli şi a obţinut doctoratul sub îndrumarea lui Nicolae Iorga şi, mai târziu, a lui Ferdinand Lot. 

După performanţe istorice strălucite, a devenit la 30 de ani membru corespondent al Academiei. În 1947 i s-a stabilit arest la domiciliu în Bucureşti, str. Biserica Popa Chiriţă, unde a terminat patru din lucrările sale de istorie. În 1948 este exclus din Academia Română, iar în mai 1950 a fost arestat fără mandat şi dus la penitenciarul Sighet, unde a murit la 27 aprilie 1953. Pe actul de deces, la motivul arestării descoperim că era învinuit de faptul că a fost „preşedinte al PNL“.  

În martie 1954, la aproape un an după moartea lui Gheorghe Brătianu în închisoarea din Sighet, Serviciul Închisori al MAI a predat Serviciului C al MAI obiecte personale aparţinând „reţinutului Brătianu Gheorghe“. 

Obiectele au fost date, câţiva ani mai târziu, familiei Brătianu. În 1999 Maria Brătianu, fiica lui Gh. Brătianu, le-a donat Memorialului Sighet. Aceste obiecte se găsesc în expoziţia permanentă Gheorghe Brătianu. 

FOTO Memorialul Sighet

În septembrie 1954 Serviciul C al MAI decidea „distrugerea prin ardere“ a buletinului de identitate al lui Gheorghe Brătianu, „decedat la penitenciarul Dunărea din Sighet“ la 27 aprilie 1954.

Maria G. Brătianu povesteşte în volumul „Gheorghe I. Brătianu. Enigma mortii sale“ cum a sfârşit marele om politic în închisoarea de la Sighet, unde era deţinut fără să fi fost condamnat şi judecat.

Conform autoarei, două documente au fost eliberate de către autorităţi: unul în 1958, în care se menţionează „insuficienţă circulatorie“ drept cauză a morţii survenite la 27 aprilie 1953. „Acest prim certificat a fost înmânat mamei mele cu semnături indescifrabile şi ştampilă de la Bucureşti. Al doilea document, primit la Paris, în 1972, menţionează aceeaşi dată, 27 aprilie 1953, locul Sighetu Marmaţiei, dar nu pomeneşte nimic despre cauza morţii“, scrie autoarea. 

Documente din colecţia Memorialul Sighet 

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă