Mărturii de la moartea lui Gheorghe Brătianu, arestat pentru că „a fost preşedinte al PNL“: i s-a ars buletinul de identitate şi s-a ascuns cauza decesului

La 27 aprilie 1953, a murit în închisoarea Sighet marele istoric Gheorghe Brătianu. El era deţinut fără să fi fost condamnat şi judecat.

Gheorghe Brătianu (1898-1953) a studiat istoria la Paris, a trecut prin arhivele de la Geneva şi Napoli şi a obţinut doctoratul sub îndrumarea lui Nicolae Iorga şi, mai târziu, a lui Ferdinand Lot. 

După performanţe istorice strălucite, a devenit la 30 de ani membru corespondent al Academiei. În 1947 i s-a stabilit arest la domiciliu în Bucureşti, str. Biserica Popa Chiriţă, unde a terminat patru din lucrările sale de istorie. În 1948 este exclus din Academia Română, iar în mai 1950 a fost arestat fără mandat şi dus la penitenciarul Sighet, unde a murit la 27 aprilie 1953. Pe actul de deces, la motivul arestării descoperim că era învinuit de faptul că a fost „preşedinte al PNL“.  

În martie 1954, la aproape un an după moartea lui Gheorghe Brătianu în închisoarea din Sighet, Serviciul Închisori al MAI a predat Serviciului C al MAI obiecte personale aparţinând „reţinutului Brătianu Gheorghe“. 

Obiectele au fost date, câţiva ani mai târziu, familiei Brătianu. În 1999 Maria Brătianu, fiica lui Gh. Brătianu, le-a donat Memorialului Sighet. Aceste obiecte se găsesc în expoziţia permanentă Gheorghe Brătianu. 

FOTO Memorialul Sighet

În septembrie 1954 Serviciul C al MAI decidea „distrugerea prin ardere“ a buletinului de identitate al lui Gheorghe Brătianu, „decedat la penitenciarul Dunărea din Sighet“ la 27 aprilie 1954.

Maria G. Brătianu povesteşte în volumul „Gheorghe I. Brătianu. Enigma mortii sale“ cum a sfârşit marele om politic în închisoarea de la Sighet, unde era deţinut fără să fi fost condamnat şi judecat.

Conform autoarei, două documente au fost eliberate de către autorităţi: unul în 1958, în care se menţionează „insuficienţă circulatorie“ drept cauză a morţii survenite la 27 aprilie 1953. „Acest prim certificat a fost înmânat mamei mele cu semnături indescifrabile şi ştampilă de la Bucureşti. Al doilea document, primit la Paris, în 1972, menţionează aceeaşi dată, 27 aprilie 1953, locul Sighetu Marmaţiei, dar nu pomeneşte nimic despre cauza morţii“, scrie autoarea. 

Documente din colecţia Memorialul Sighet