Mărturii de la bătălia navală româno-rusă din 26 iunie 1941: „Explozii ca erupţia unui vulcan ce aruncă foc“
0Căpitanul Nicolae Mihalcea a descris în revista „Gânduri de la mare“, publicaţie apărută în anul 1942, cum s-a desfăşurat lupta de la 26 iunie 1941 între navele noastre şi distrugătoarele sovietice care au venit să atace litoralul în cel de-al Doilea Război Mondial.
În vara anului 1942, sovieticii şi-au trimis elitele flotei şi ale aerului pentru a ataca litoralul românesc, sperând că vor avea astfel libertatea de manevră pe toată întinderea Mării Negre pe perioada războiului. Litoralul era apărat de distrugătoarele „Regina Maria“, „Mărăşti“, „Regele Ferdinand“ şi „Mărăşeşti“, care se aflau în patrulare.
Oamenii de cart de pe primele două nave, aflate în formaţie, au observat navele ruseşti şi, la scurt timp după declanşarea bombardamentul de artilerie, distrugătoarele noastre au deschis focul asupra navelor ruseşti.
Unul dintre martori, cpt. Nicolae Mihalcea, a povestit cum a decurs bătălia navală: „Zori de zi, la 26 iunie 1941. De patru zile, dela declararea războiului, navele noastre patrulau în vederea coastei, hotărâte să respingă încercările inamicului de a ataca litoralul.
La bordul distrugătoarelor, tăcere absolută. O alarmă aeriană dată către orele 2 dimineaţa trezise tot echipajul la posturile de luptă şi marinarii dela piese ascultau acum sgomotele avioanelor, ce fuseseră respinse de apărarea Constanţei.
Un marinar dela postul cel mai ridicat, de observaţie, strigă spre comandă: «Se vede ceva la orizont, la tribord, ora două», şi deodată, în direcţia indicată, se îndreaptă binoclurile şi aparatele de observare, împreună cu privirile scrutătoare a două sute de marinari.
Lămurirea nu este complectă. Prin urma unei nopţi de vară, alungată acum de crepuscul, se disting la orizont câteva pete, neconturate, dar detaliile de care aveam nevoe, nu se pot obţine încă. Cu toate acestea, comenzile încep să curgă în telefoane: «Armarea bateriei! Ţintă la tribord! Ora... Tragere centralizată...»
Telemetriştii urmăresc încordaţi petele mişcătoare. Inamicul e în drum spre coastă şi cele câteva umbre încep să se transforme în nişte coloane negre, înfipte în apă“, a retrăit căpitanul dramatismul acelei nopţi care a intrat în istorie.
Când s-a mai luminat, au înţeles cu cine au de-a face: „În locul pădurii de catarge apar două siluete măreţe, asemănătoare distrugătoarelor noastre de tipul «Regina Maria». Pe comanda de navigaţie şi cea de artilerie se ştie precis cu cine avem de furcă: conducătoare de flotilă sovietice, tip Moskva, tonaj 30000, viteză 37 noduri, 5 tunuri, bătaia 24 km“.
„Sunt mai tari ca noi, dar nu interesează. Sunt mai tari în greutatea oţelului, în lungimea ţevilor şi în puterea maşinilor, dar nu în voinţa de a învinge. Telemetrul anunţă distanţa 24.500. Un minut mai târziu, cinci sclipiri de foc se observă pe amândouă navele inamice. Au tras! Şi noi nu le putem încă ajunge (...) «Atenţie! Foc!» Cinci guri de tun au împroşcat deodată oţelul lor spre cutezătorii bolşevici cari veniseră să pângărească hotarele păzite de marinarii noştri. La bordul distrugătoarelor, nu mai exista decât oţel. Oţel în suflete, oţel în tun“.
„Mai tragem o salvă, două... a treia salvă nu mai pleacă. Pe locul unde, în capătul formaţiei inamice, a existat temerara Moskowă, s-a ridicat acum un nor de flăcări ce vrea parcă să atingă cerul. A fost lovit probabil la camera de muniţii, căci explozia s-a produs ca erupţia unui vulcan ce aruncă foc. O sferă imensă de pară roşie, luminând ca un fulger, apoi când s-a stins, nu mai era nimic“.
Nici acum nu se ştie dacă distrugătorul „Moskva“, cel supranumit „Titanicul Mării Negre“ s-a scufundat după ce a fost lovit de artileria românească sau a fost torpilată de propriul submarin rusesc. „Harkov“, distrugătorul care o însoţea, împreună cu alte nave, au făcut cale întoarsă.
Epava care se află şi acum în Marea Neagră de o echipă de scafandri din Ucraina, Rusia şi România. Mândria flotei ruseşti din al Doilea Război Mondial este la o distanţă de 20 de kilometri de ţărm, travers de Tuzla.
Vă recomandăm să mai citiţi: