Marile Dionisii renasc în cetatea Tomisului. Două zile de teatru de stradă la Amare Street Fest Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artiştii vor transforma Piaţa Ovidiu într-o mare scenă                  FOTO Arhiva Adevărul

Cetatea Tomisului reînvie pentru două zile, 9 şi 10 septembrie, tradiţionalele sărbători dedicate trecerii anotimpurilor, zeităţilor, comerţului şi iubirii.

”<<Amare>> înseamnă <<a iubi>>, căci aceasta este menirea lumii, spune poetul Ovidius, iar acest Festival Internaţional de Teatru de Stradă se desfăşoară sub semnul artei iubirii. Marile Dionisii de la Tomis redevin, astfel, centrul de interes al cetăţii, aşa cum era în vechime, sub o nouă denumire şi sub forma unui spectaculos alai de dansatori, aruncători de steaguri, satiri şi nimfe, arlechini, toboşari, animale fantastice şi multe alte surprize”, susţin organizatorii evenimentului.

Amare Street Fest – Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Constanţa debutează sâmbătă, 9 septembrie, cu o paradă a artiştilor care vor pleca din zona Sălii Sporturilor, la ora 19.30, pe bulevardul Tomis, spre Piaţa Ovidiu. De altfel, Piaţa Ovidiu se va transforma într-o adevărată scenă în aer liber, aici având loc mai multe spectacole.

Duminică, 10 septembrie, începând cu ora 16.00, în aceeaşi piaţă din Centrul Istoric al Constanţei, publicul va putea vedea reprezentaţii ale trupelor Sbandieratori dei Rioni di Cori (Italia), Saurus (Olanda), Mirror Familly (Slovacia), Roo’d (Marea Britanie), Firewinds (România), Harlequins (Slovacia), Blade Strings (România), Fish Drummers (Slovacia), Violoncellisimo (România) şi alţii.

”Invităm toţi locuitorii cetăţii, tomitani, invitaţi sau doar în trecere, să însoţească cea mai spectaculoasă manifestare a istoriei şi culturii, teatrul de stradă, şi să-şi bucure sufletele şi minţile alături de incredibilele performanţe ale trupelor şi artiştilor internaţionali. Veniţi să vedeţi ce n-aţi mai văzut niciodată”, este îndemnul organizatorilor - Asociaţia Eurocult, cu sprijinul Primăriei Constanţa.
 

Pe aceeaşi temă: 

Şapte zile de spectacole la Festivalul Internaţional de Teatru Independent Constanţa

FOTO Festivalul Art District, la final. Teatrul de stradă a transformat Constanţa într-o mare scenă 

Ovidiu, disputat de România şi Ucraina. Cum încearcă ucrainenii să îşi lege istoria de numele poetului latin exilat la Tomis    


 

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare