Marea Neagră, cel mai periculos loc pentru navigatori. O spune Federaţia Internaţională a Transportatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În centru - Adrian Mihălcioiu, coordonatorul campaniei de verificare din România FOTO S. Ionescu

Federaţia Internaţională a Transportatorilor a prezentat vineri, 17 mai, rezultatele campaniei de verificare a navelor din Marea Neagră, desfăşurată în premieră în perioada 13 – 15 mai.

Toate navele comerciale din porturile de la Marea Neagră au fost controlate de echipe formate din reprezentanţi ai sindicatelor navigatorilor, docherilor şi autorităţilor portuare. În cazul depistării unor nereguli, sancţiunile puteau merge de la avertisment până la reţinerea navei.

Coordonatorul campaniei pentru România a fost Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în ţara noastră.

Concluzia campaniei desfăşurate în premieră a fost deloc liniştitoare pentru familiile de marinari. „Marea Neagră este cel mai periculos loc pentru navigatori, exceptând bineînţeles zonele de război şi zonele unde acţionează piraţii - Somalia, Nigeria“, a declarat Adrian Mihălcioiu la conferinţa de presă susţinută vineri, 17 mai.

Echipele de control desemnate pentru porturile româneşti de la Marea Neagră au verificat 29 nave (dintre care 16 cu pavilion de complezenţă) pe care lucrează 366 marinari. Cei mai mulţi erau de naţionalitate siriană (145), filipinezi (60), egipteni (47), turci (47), români (37) etc. Dintre echipaje, 87% erau din afara Europei.

Majoritatea marinarilor sunt îmbarcaţi pe nave cu probleme. În această situaţie se află 257 navigatori, reprezentând 71% din totalul celor verificaţi. Vapoarele acostate la Constanţa au peste 10 ani vechime. Decana de vârstă a fost o navă de 49 ani, care totuşi - spune Mihălcioiu - arăta mai bine decât altele mai noi. Un procent de 65% dintre vase nu vor mai putea circula din 20 august 2013, când intră în vigoare noile standarde de navigaţie.

Problemele întâlnite la control au fost: 7 nave cu navigatori ai căror certificate sunt suspecte de a nu fi reale; 20 nave fără contracte collective; 19 nave cu salarii sub nivelul ILO +50 USD (minim 1250 USD/timonier); 4 nave fără nicio formă de contract colectiv/individual de muncă; 7 nave cu lipsa echipamentelor de protecţie a muncii pentru marinari; 3 nave fără certificate de asigurare P&I; 2 nave cu întârzieri de neplată la salariile marinarilor între 2 şi 3 luni; 1 navă cu contract dublu; 1 navă (Lady Didem, pavilion Panama) care făcea concurenţă neloială alteia (Allegria) care transporta legal aceeaşi marfă; 1 navă unde marinarrii efectuau munca docherilor (amarare containere) fără aprobarea acestora.

Echipele ITF au dat 22 avertismente, reuşind încheierea a 2 contracte colective de muncă recunoscute internaţional, care protejează marinarii. Un număr de 5 navigatori sunt în curs de a fi plătiţi la zi, iar 1 navă a fost reţinută pentru că avea documentele expirate.

„Am întâlnit marinari care nu aveau echipament corespunzător şi lucrau în şlapi în loc de bocanci, cu cămaşa de acasă în loc de salopetă. Practicile din Marea Neagră sunt mai mereu în afara regulilor internaţionale, navele sunt foarte vechi, nu sunt acoperite de poliţe de asigurare pentru acoperirea reală a riscurilor de îmbolnăviri, accidente şi decese. Salariile sunt foarte mici şi de foarte multe ori neplătite, se fac foarte multe abuzuri asupra marinarilor, angajările de personal fără pregătirea profesională obligatorie şi lipsa siguranţei locului de muncă duc deseori la accidente, iar desele naufragii ale navelor sunt soldate cu pierderea de vieţi omeneşti“, arată Adrian Mihălcioiu.

Inspecţiile au fost desfăşurate pe parcursul celor 3 zile în toate porturile din Marea Neagră ale ţărilor riverane Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, România şi Bulgaria. În solidaritate cu acţiunile din Marea Neagră au fost şi organizaţiile reprezentative din Israel.

Scopul inspecţiilor este îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale navigatorilor din bazinul Mării Negre. Rezultatele parţiale ale controlului efectuat la întreg nivelul Mării Negre sunt: peste 130 nave inspectate; 75.000 USD recuperaţi pentru navigator; 98 nave au primit avertismente pentru diferite nereguli la bord; 3 nave reţinute; 109 dintre nave au salarii reduse sub nivel minim ILO; 92 nave nu au contracte colective de muncă. 

„Vrem să atragem atenţia guvernelor şi autorităţilor din aceste ţări, a Organizaţiei Maritime Internaţionale, a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a altor foruri reprezentative din domeniul maritim şi a opiniei publice asupra situaţiei standardelor de siguranţă reduse din această zonă de navigaţie, despre condiţiile inacceptabile şi periculoase în care îşi desfăşoară activitatea navigatorii“, spun reprezentanţii autorităţilor.

În România au participat la inspecţii reprezentanţi ai Autorităţii Navale Române, ai Sindicatului Liber al Navigatorilor, ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, ai Inspectoratului ITF România.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG