Mamaia, perla litoralului românesc, scufundată în betoane. Cum arăta staţiunea când avea mult spaţiu verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrare în Mamaia FOTO Facebook Constanţa de altădată

Staţiunea Mamaia, supranumită „Perla litoralului românesc“, a cunoscut gloria în anii ’70 – ’80, atunci când nisipul era împărţit de turişti români şi străini deopotrivă. Lux însemna să ai o umbreluţă de soare deasupra capului şi un Cico în mână.

Adulţii de astăzi îşi amintesc cu nostalgie, dar şi cu tristeţe, de Mamaia copilăriei lor. 

În urmă cu trei - patru decenii, staţiunea era aerisită. Tot bulevardul care străbate staţiunea avea pe mijloc un culoar de spaţiu verde, iar în faţa hotelurilor erau plantate flori. Din dorinţa de a fluidiza traficul, foştii primari ai Constanţei au decis eliminarea tronsonului de spaţiu verde. 

GALERIE FOTO CU MAMAIA DE ALTĂDATĂ 

Între Mamaia, cap Hotel Condor şi Tabăra de Copii din Năvodari nu exista niciun hotel, niciun complex de apartamente, ci doar vegetaţie. Acum sunt numai betoane, pe care dezvoltatorii le numesc „locuinţe de lux“. 

Nici malul lacului Siutghiol nu era sufocat de construcţii. Acum, toată zona este parcelată şi pe ea au apărut blocuri peste blocuri, fără să se respecte nicio regulă urbanistică. „Dacă priveşti Mamaia dinspre lac, pare că se va prăbuşi sub betoane“, spun constănţenii. 

În Satul de Vacanţă, care acum e un kitsch, funcţionau altădată doar căsuţe tradiţionale, fiecare purtând denumirea unui judeţ din România. 

De departe, Parcul Tăbăcărie, poarta de intrare în staţiunea Mamaia, era o oază de verdeaţă. Adulţii de astăzi îşi amintesc cu nostalgie de trenuleţul cu care se plimbau prin parcul care nu era ciuntit de construcţii. 

Vă mai recomandăm:

Patron de agenţie de turism: „Trebuie să moară două generaţii pentru ca litoralul să scape de haina comunistă“

Costineşti, vara lui 1991. Cum arăta Staţiunea Tineretului în vremurile bune, când nu era o groapă de gunoi VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare