Mama şi copilul de 8 ani au fost salvaţi în ultimul moment la Saturn. Tatăl a murit înecat. Alt tată şi fiul său de 6 ani au fost recuperaţi la Eforie Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţia Salvamarului a salvat doi dintre cei trei turişti Foto arhivă

O familie întreagă, compusă din tată, mamă şi copil, s-a înecat în după-amiaza de sâmbătă, 27 august, în staţiunea Saturn. Intervenţia salvamarilor a reuşit să aducă la mal teferi doar mama şi copilul. Tatăl n-a mai putut fi salvat.

Familia Fundea din Bucureşti se afla la Saturn, unde îşi petrecea concediul, iar sâmbătă au mers la plajă, în faţa hotelului Cora. Cei trei au intrat în apă, dar valurile puternice ale mării i-au tras în larg.

Echipajul de salvamari a intervenit imediat în ajutorul lor, aducându-i la ţărm pe toţi trei.

Din păcate, însă, doar mama de 35 ani şi copilul de 8 ani, David, au fost salvaţi de la moarte.

Tatăl, în vârstă de 40 ani, n-a mai putut fi resuscitat nici de echipajul de pe Ambulanţă, suferind un stop cardio-respirator.

Deşi iniţial au refuzat transportul, mama şi fiul au fost duşi la Spitalul Mangalia pentru îngrijiri medicale, fiind diagnosticaţi ca pacienţi înecaţi fără tulburări respiratorii.

La Eforie Nord, alţi doi turişti, tată şi fiu, un bărbat de 41 ani şi un copil de 6 ani, au fost luaţi de valuri. Ei se scăldau la plaja de nudişti din staţiune şi au fost recuperaţi în viaţă de salvamari, fiind duşi la Spitalul de Urgenţă Constanţa.

Steagul roşu este arborat în continuare de Salvamar pe tot litoralul. Semnificaţia este clară: scăldatul este interzis!

Dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă a Judeţului Constanţa, a declarat că de la începutul sezonului turistic au fost 77 cazuri de înec, dintre care 22 persoane au decedat, iar una este dispărută, la Corbu. „Sunt 4 tipuri de înecaţi: înecat fără tulburări respiratorii; înecat cu tulburări respiratorii; înecat în stop-cardiorespirator; înecat decedat“, a precizat dr. Tatarici.

În ciuda avertizărilor repetate şi a interdicţiilor clare, turiştii ignoră toate regulile de siguranţă şi fac baie în mare, cu copii cu tot, riscându-şi viaţa. Un avocat din Bucureşti a fost scos zilele trecuta cu forţa din apă şi încătuşat.

Turiştii de pe litoral au ajuns groaza salvamarilor, care trebuie să se ia la harţă cu cei care nu vor să respecte interdicţiile de îmbăiere. Sunt câteva reguli simple: când marea este agitată, vântul suflă tare, curenţii sunt puternici sau valurile sunt mari, nu este permis scăldatul în mare. Restricţia are un singur rol: acela de a proteja viaţa.

Ce trebuie să ştii

Pe plajele turistice există foişoare în care stau salvamarii în tricouri şi şorturi roşii, cu ochii aţinţiţi pe linia geamandurii. Turiştii nu trebuie să treacă de această semnalizare, care arată distanţa de siguranţă până la care se poate intra în apă în acea zi.

Amplasarea geamandurii se schimbă mai aproape sau mai departe de ţărm, în funcţie de starea vremii şi de starea fundului apei, care poate deveni abrupt peste noapte, în urma unei furtuni sau a unui curent care a săpat în nisip.

La foişoare mai este arborat un steag, care înseamnă: steagul roşu cu galben – plaja este supravegheată de Salvamar; steagul galben - scăldatul este recomandat doar celor experimentaţi; steagul roşu – scăldatul este interzis.

Ce nu trebuie să faci

Peste 60 persoane au ignorat în acest sezon turistic orice recomandare a Salvamarului şi au intrat în apă punându-şi viaţa în pericol. Dintre acestea, 19 au murit.

Pe aceeaşi temă:

Vara înecaţilor. De ce-i ia valu' pe români, în pofida salvamarilor

Pericol de înec. Salvamarii au arborat steagul roşu pe litoral. De la începutul sezonului estival, 18 persoane au murit înecate

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat