Istoria Colegiului Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu“ în 125 de ani: a fost vizitat de regele Carol I şi Take Ionescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu“ sărbătoreşte anul acesta 125 de ani de la înfiinţare. Unitatea de învăţământ a pregătit peste 6.000 de dascăli.

,,Şcoala Normală de Învăţători”, prima denumire a Colegiului Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu”, purtată în perioada 1893 – 1930, este una dintre emblemele comunităţii educaţionale naţionale.

În îndelungata sa existenţă, instituţia a format numeroase cadre didactice – obiectiv central urmărit atent de dascălii săi încă de la începuturi, când Take Ionescu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice din acea perioadă, a semnat Ordinul de înfiinţare. La 1 noiembrie 1893, Ion Bănescu a fost numit directorul şcolii.

Unul dintre momentele de referinţă care validează calitativ instituţia este cel din septembrie 1895, prilejuit de inaugurarea podului de la Cernavodă. Şcoala Normală a fost vizitată, cu această ocazie, de regele Carol I, însoţit fiind de Take Ionescu şi de generalul Poenaru. Un an mai târziu, în 1896, profesorii Şcolii Normale vor forma corpul didactic al gimnaziului ,,Mircea cel Bătrân”. 

O altă validare a învăţământului dobrogean este făcută cu ocazia aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Liceului ,,Mircea cel Bătrân”. Dr. Constantin Angelescu, ministrul Instrucţiunii Publice, aprecia pozitiv învăţământul pedagogic, subliniind rolul acestuia în formarea cadrelor didactice. De atunci şi până în prezent, demersul pe care l-au parcurs cadrele didactice şi elevii a fost unul ascendent, înscriind instituţia în galeria şcolilor de renume ale învăţământului românesc şi nu numai.

Un moment deosebit de important care reflectă modul în care această instituţie şi-a câştigat un rol binemeritat, însemnând enorm pentru învăţământul normalist naţional este anul 1993, la aniversarea a 100 de ani, cand instituţia a primit titlul onorific de Colegiul Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu”, primul Colegiu Naţional din această parte a ţării. 

Ministrul Educaţiei din acea vreme, prof. univ. dr. Liviu Maior, reliefa calitatea actului educaţional al Şcolii Normale din Constanţa. De o importanţă majoră este faptul că, timp de două decenii, începând cu anul 1979, Colegiul Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu” a fost Centru de perfecţionare a educatoarelor şi învăţătorilor din judeţele Constanţa şi Tulcea; în Centru s-au format aproximativ 6.000 de cadre didactice pentru toată Dobrogea.

Instituţia este deţinătoare a titlului de ,,Şcoală Europeană” de cinci ori consecutiv – în 2004, 2007, 2011 şi 2015 şi 2018, singura unitate şcolară din Dobrogea care a reuşit această performanţă. Competiţia ,,Şcoală Europeană” este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, titulatura acesta fiind una dintre cele mai importante distincţii acordate la momentul acesta de Minister. Foarte puţine instituţii din ţară au obţinut această performanţă care reflectă un management înalt calitativ şi o politică educaţională deschisă, de cooperare şi de dezvoltare a şcolii prin proiecte de parteneriat instituţional cu şcoli din întreaga lume, precizează directorul şcolii, prof. dr. Anamaria Ciobotaru.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită