ÎPS Teodosie, la înmormântarea mamei fraţilor Mazăre: „M-a rugat să-i pun pe copiii ei la rugăciune”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPS Teodosie

Slujba de înmormântare a Gabrielei Mazăre a fost oficiată de arhiepiscopul Tomisului. Radu şi Alexandru Mazăre au venit din închisoare pentru a-şi conduce mama pe ultimul drum. Mihai Mazăre a vorbit despre reîntâlnirea cu fraţii lui.

Radu şi Alexandru Mazăre au fost aduşi cu aceeaşi dubă de la penitenciarele Rahova şi Jilava pentru a participa la slujba de înmormântare a mamei lor. Au fost aşteptaţi în faţa bisericii de Mihai, fratele lor. 

Gabriela Mazăre a murit pe 13 mai, la numai trei zile după ce şi-a văzut al doilea băiat condamnat la închisoare. Alexandru Mazăre, fost senator de Constanţa, a fost condamnat la trei ani de închisoare marţi.

Slujba înmormântării a fost oficiată la o biserică din Mamaia Sat de către ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, un apropiat al fostului primar Radu Mazăre. 

Arhiereul a spus despre mama celor doi condamnaţi că „i-a susţinut în tot felul, şi ca mamă şi cu rugăciuni înaintea lui Dumnezeu.”

Întrebat dacă era apropiat de Gabriela Mazăre, ÎPS Teodosie a declarat că „m-a rugat (mama fraţilor Mazăre n.red.) să-i pun pe copiii ei la rugăciune, ca să aibă mai multă căldură în suflet şi să-i ajute mai mult pe oameni”. 

Mihai Mazăre, fratele lui Radu şi Alexandru a spus jurnaliştilor că a vorbit cu amândoi. „Cum sunt? Când îşi aştepţi mama în biserică decedată nu eşti foarte bine. I-am luat pe amândoi în braţe”, a spus acesta după slujbă.

„Toţi trei în aceeaşi încăpere nu am mai fost de când s-a căsătorit Radu, în penitenciar, în urmă cu trei ani. Atunci eram şi cu mama în aceeaşi încăpere”, a mai spus Mihai Mazăre.

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost aduşi cu duba

Alexandru şi Radu Mazăre se vor întoarce în penitenciare. Nu au cerut o învoire pentru 24 de ore deoarece Alexandru nu avea acest drept fiind în perioada de carantină, iar radu a vrut să vină şi să se întoarcă alături de fratele său. 

„Ei au mai stat împreună pentru că Alexandru a fost chiar cu o săptămână înainte în vizită la Radu, a avut vizita de deţinut şi a fost acolo. Au mai stat împreună, dar nu în ipostaza asta nouă”, a explicat Mihai Mazăre. 

Acesta a spus că, probabil, mama lui a aflat despre condamnarea lui Alexandru când era în spital pentru efectuarea unor investigaţii. 

„Cred că a aflat din ştirile de pe telefon. Eu am sunat-o cam la o oră şi jumătate după ce am aflat vestea şi nu mai era în stare să vorbească cu mine la telefon. Era în spital. Îşi făcea nişte analize, cu inima, cu ochii, avea analizele programate”, a mai adăugat Mihai Mazăre. 

Vă recomandăm şi: 

Fraţii Alexandru şi Radu Mazăre ies din închisoare pentru a participa la înmormântarea mamei lor

Mama lui Radu Mazăre a murit. În urmă cu câteva zile, şi Alexandru, celălalt băiat al său, ajungea la închisoare

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort