Începe montarea pasarelelor din Mamaia. Traficul pe Bulevardul Mamaia va fi deviat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Data de 1 aprilie aduce în Mamaia devierea traficului pe principala arteră rutieră. Bulevardul Mamaia - care traversează Constanţa şi Mamaia, continuându-se cu drumul spre Năvodari - va avea restricţii de circulaţie până la 24 aprilie, pe segmente de drum, ca urmare a montării pasarelelor pietonale din staţiune.

Pasarelele vor fi trei la număr, cu denumiri simbolice: Iaht va fi amplasată la Satul de Vacanţă, Năvod şi Pescăruşi - la Cazino Mamaia, iar Val Retro va fi instalată la Rex. Pasarelele vor face parte din noul ansamblu urbanistic al staţiunii Mamaia.

Cele trei traversări pietonale sunt menite să fluidizeze traficul rutier, dar mai ales să evite accidentarea pietonilor. Vara, trecerile de pietoni din Mamaia sunt locurile cele mai riscante de pe carosabil. Mai ales zebra de la Cazino trebuie dirijată în permanenţă de agenţi de circulaţie, pentru a întrerupe fluxul de maşini şi a permite traversarea pietonală.

Investiţia se ridică la 2 milioane euro. Banii provin din fonduri europene, la care se adaugă contribuţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a Primăriei Constanţa. Staţiunea Mamaia a intrat de la finele lui 2013 într-un proces de modernizare de amploare, prin accesarea unui proiect cu fonduri europene în valoare de 18 milioane de euro.

Mamaia va avea înfăţişare cosmetizată, cu promenadă şi piaţete publice noi, parcări supraetajate, pasarele şi un nou complex turistic - Marina Nord. La ora actuală, cu o lună înainte de debutul sezonului turistic, Mamaia este un şantier imens. Dar edilii dau asigurări că rezultatul va merita efortul.

„Pasarelele sunt opere de artă şi vor deveni simbolul acestei staţiuni. Vom avea 700 locuri noi de cazare, prin construirea a 3 hoteluri, pe o distanţă de 500 metri din nordul staţiunii. Vom avea tot în nord un hotel de 5 stele. Investiţiile care se fac în staţiunea Mamaia, public şi privat, depăşesc 20 milioane euro“, a declarat primarul Radu Mazăre. Planul Urbanistic Zonal al staţiunii Mamaia a fost aprobat, după ani de tergiversări, în mai 2013.

Cum se va circula prin Mamaia

Circulaţia va fi închisă total pe bulevardul Mamaia, între 1 şi 24 aprilie, în zona Satul de Vacanţă. Pe sensul dinspre Constanţa spre Năvodari, traficul va fi deviat pe aleea din faţa hotelului Perla, cu ieşire în sensul giratoriu de la Aqua Magic. Pe sensul dinspre Năvodari spre Constanţa, circulaţia autovehiculelor va fi deviată de la staţia de taxare - intrarea în staţiunea Mamaia pe linia de centură, cu ieşire în bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.

Între 1 şi 15 aprilie, între zona Cazino şi hotel Rex, circulaţia va fi restricţionată pe două benzi de circulaţie pe fiecare sens. Se va putea circula pe o distanţă de 200 metri numai pe câte un sens, de o parte şi de alta a axului drumului.

Vă mai recomandăm

FOTO Mamaia, ca un şantier. Perla litoralului românesc îşi primeşte primii turişti cu molozul la uşă

VIDEO Pe cine a convins filmul de promovare a staţiunii Mamaia?

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews