Imagini feerice pictate de iarnă la Mănăstirea Dervent FOTO
0Dervent, una dintre mănăstirile simbol ale Dobrogei, este o destinaţie de vis pentru pelerini atât vara, cât şi iarna. Imaginile surprinse după ultima ninsoare o dovedesc.
Venind dinspre Ostrov, însoţit prin încremenirea fierbinte a locului doar de curgerea senină a Dunării, călătorul zăreşte la un moment dat un deal ce se termină aproape de soare cu turlele strălucitoare ale unei biserici. Apropiindu-se de acest loc, care sfidează cu măreţie pustietatea din jur, călătorul va fi plăcut surprins să observe un complex monahal care uneşte într-o armonioasă împletire trecutul şi prezentul, istoria şi spiritualitatea, tradiţia şi contemporaneitatea.
Pe latura de vest, un zid masiv de piatră cu contraforturi, decorat în partea superioară cu un parapet-friză, aminteşte de vechea cetate care a existat pe acest loc în secolele IX-XI. La un moment dat, zidul se întrerupe pentru a face loc unui monument sculptat în piatră, cu vechi simboluri creştine, care se înalţă biruitor deasupra întregii văi, dorind parcă să descopere călătorului uimit că aici nu se află o cetate obişnuită, ci o fortăreaţă a creştinismului pe care Sf. Apostol Andrei l-a sădit pe aceste meleaguri încă din primele veacuri. Monumentul este o reproducere după cel construit în anul 1909 în satul Izvoare, comuna Lipniţa. În partea de sus se află inscripţia: "Nimic fără Dumnezeu", iar la bază adăposteşte o fântâniţă, simbol al apei vii care izvorăşte din cuvintele Sfintei Evanghelii.
De o parte şi de cealaltă a acestui zid de cetate se ridică două clădiri care reprezintă parcă simbolurile a două culturi îngemănate: pe latura de nord - o clădire în stil citadin, cu o linie arhitecturală modernă, iar pe cea de sud un lanţ de clădiri cu o arhitectură tradiţională dobrogeană. Fără a veni în antiteză, clădirile din cele două laturi ale mănăstirii creează o armonie unică între stilul popular şi cel cult, iar prin zidul de cetate sunt proiectate într-un trecut istoric care le conferă o aură de mister.
Legenda crucilor de leac de la Mănăstirea Dervent
Legenda spune că la sfârşitul secolului I, când Apostolul Andrei a propovăduit credinţa pe aceste meleaguri, a trecut şi prin părţile Derventului. Se spune că cei patru ucenici ai Sfântului Apostol Andrei, un preot şi trei fecioare, care fuseseră trimişi să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, au fost condamnaţi la moarte de mai marele cetăţii. Cele trei fecioare au fost tăiate în bucăţi, iar preotul – jupuit de viu şi spânzurat pe cruce, iar apoi trupurile lor au fost arse şi aruncate în Dunăre. Când creştinii s-au dus să le caute trupurile pentru a le îngropa, nu le-au mai găsit. Au găsit, în schimb, patru pietre crescute sub formă de cruce. Cei care le atingeau se vindecau ca prin minune.
Peste sute de ani, în vremea stăpânirii otomane, terenul pe care erau sfintele cruci a fost cumpărat de Ahmet Bei. Aflând de puterea crucilor, deşi se închina lui Allah, a cerut să fie păzite. Însă un urmaş de-al său a smuls crucile şi le-a distrus, în locul martiriului rămânând doar două.
Crucea mare din piatră este în prezent în interiorul paraclisului şi la ea vin cei suferinzi. În afara bisericii se află cea de-a doua cruce, cu braţele rupte.
Până în anul 1990, la această cruce sătenii veneau cu animalele bolnave. Le lăsau priponite acolo peste noapte şi a doua zi le luau sănătoase acasă. „Ne tot întreabă lumea ce au aceste pietre de fac minuni. Noi le spunem că nu ne închinăm la o piatră, ci creştinii se roagă la sfinţii mucenici care au pătimit aici. De altfel, Părintele Elefterie şi-a dorit mult să cunoască numele mucenicilor şi a ţinut post şi a ţinut sfânta Liturghie şi în una din nopţi i s-a arătat în vis un sfânt care i-a zis: «Eu sunt Constantin, care odihnesc aici». Şi, de atunci, noi pomenim pe Sfântul Constantin“, explică Andrei Tudor, stareţul Mănăstirii Dervent.
Vă mai recomandăm: