Imagini emoţionate cu pompierii care au stins incendiul de la Petromidia: se răcoresc la umbra oferită de autospecială FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini emoţionate după incendiu FOTO ISU Dobrogea

Andrei, Cătălin, Bogdan, Ioan şi Florentin, câţiva dintre eroii zilei de vineri, au fost fotografiaţi în timp ce încercau să se răcorească la umbra oferită de autospecialele de pompieri. Unul dintre pompieri îşi răcoreşte colegul turnându-i apă în cap.

În momentul când incendiul a fost stins şi totul era în siguranţă, pompierii-eroi s-au aşezat în faţa autospecialei de pompieri. Căutau un pic de umbră după ce au suportat temperaturi extrem de ridicate. Era scurtul lor moment de relaxare şi de refacere pentru o altă intervenţie.

La 2 iulie 2021, la ora 12.16 a izbucnit un incendiu la Rafinăria Petromidia. În aproximativ 8 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la faţa locului şi au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum.

IMAGINI EMOŢIONATE 

Imediat de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului. Prioritatea echipajelor de intervenţie a reprezentat-o căutarea şi salvarea persoanelor surprinse în acest incident.

Bilanţul final al victimelor este de 6 persoane, astfel: două persoane cu arsuri pe 45%, respectiv 35% din suprafaţa corpului transportate cu două elicoptere SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, două persoane cu diverse traumatisme transportate la spital, o persoană cu arsuri minore care a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Din nefericire, persoana dispărută a fost găsită decedată. Incendiul a fost localizat la ora 13.14. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu