Greşelile Armatei Române în urma retragerii din Basarabia şi din nordul Bucovinei. Ziua în care era să pierdem şi Suceava

În timpul retragerii din Basarabia şi din nordul Bucovinei, comandamentele şi trupele române au făcut şi greşeli, riscând să pierdem şi alte teritorii româneşti.

La 3 iulie 1940, povesteşte reputatul istoric Alesandru Duţu, de exemplu, la postul de comandă al Armatei 3, generalii Constantin Ilasievici, comandantul Grupului de armate nr.1, Ilie Şteflea, subşeful Marelui Stat Major, Nicolae Stoenescu, secretar general al Ministerului Apărării Naţionale, şi Iosif Iacobici, comandantul Armatei 3, au analizat posibilitatea rezistenţei în situaţia în care trupele sovietice ar fi depăşit linia de demarcaţie. 

Toţi s-au declarat de acord că ,,o rezistenţă în bune condiţiuni strategice şi tactice nu este posibilă decât pe aliniamentul general Munţi (Carpaţii Orientali) – Dealul Mare – Prutul Inferior” , la scurt timp, Grupul de armate nr. 1 emiţând o directivă prin care se prevedea oprirea pătrunderii inamicului pe aliniamentul menţionat. 

„Chiar dacă din punct de vedere militar cei patru generali aveau dreptate, decizia lor însemna abandonarea preconcepută, fără luptă, a unei alte părţi importante a teritoriului naţional. 

Prezentată şi regelui Carol al II-lea, ideea organizării rezistenţei pe malul Bahluiului a fost respinsă de suveran, care consemna în Jurnal: ,,M-am opus absolut, căci dacă această linie este cea mai bună de apărat, din punct de vedere politic această mişcare este o enormă greşeală politică, care, mai ales în momentul de faţă, ar produce o impresie detestabilă şi va cauza o nemaipomenită panică”. 

În acest context, nu mai trebuie să mire pe nimeni de ce nu a fost apărat ţinutul Herţa, aflat la sud de linia de demarcaţie stabilită de I.V. Stalin“, spune istoricul.

Ocuparea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, între 28 iunie şi 4 iulie 1940, a avut consecinţe grave pentru toţi românii, în primul rând pentru cei 3 500 000 de basarabeni şi bucovineni, rămaşi între Prut şi Nistru, cărora, la 8 martie 1941, li s-a impus cetăţenia sovietică şi regimul social-politic existent pe teritoriul U.R.S.S., cu toate consecinţele sale. 

220 501 dintre ei au reuşit să se refugieze la vest de Prut, fiind cazaţi în diferite zone ale ţării. 

Majoritatea familiilor fără venituri au primit, prin structuri speciale constituite, ajutoare lunare între 1.000 şi 12.000 lei, fără ca prin aceasta să li se asigure toate nevoile. În perioada următoare (până în iunie 1941), au mai venit în România, în mod clandestin sau cu acordul sovieticilor, alte câteva mii. 

Numeroase au fost şi situaţiile în care militarii sovietici au împuşcat pe cei care încercau să plece din teritoriile ocupate, la Fântâna Albă având loc, la 1 aprilie 1941 un adevărat măcel. 

Dramei românilor basarabeni şi bucovineni li s-au adăugat pierderea unei importante părţi din avuţia publică şi particulară, precum şi pagubele produse în toate domeniile de activitate.