FOTO VIDEO Decizie istorică a Romei: exilul lui Ovidius la Pontul Euxin, revocat la 2.000 ani de la moartea poetului
0Municipalitatea din Roma a revocat exilul poetului Ovidius Publius Naso, izgonit din Cetatea Eternă acum mai bine de 2.000 ani. Decizia a fost luată joi, 14 decembrie, de Consiliul Local din Roma.
Acţiunea a fost iniţiată de partidul anti-sistem M5S, majoritar în Consiliul Local al Romei.
Politicienii au vrut să repare prejudiciul şi suferinţa îndurate de poetul latin pedepsit de împăratul Imperiului Roman Octavian Augustus.
Ei au invocat, printre altele, dreptul la exprimare artistică, „delict“ pentru care Ovidius a fost pedepsit.
Un demers similar a fost realizat în cazul lui Dante, reabilitat de municipalitatea din Florenţa în 2008.
Mărirea şi decăderea lui Ovidius
Când a fost exilat, Publius Ovidius Naso era în culmea gloriei, bucurându-se de traiul privilegiat al unui nobil roman care locuia lângă Capitoliu.
O intrigă de la curtea imperială îi spulberă însă statutul de favorit al soartei.
Născut într-o familie de nobili din Sulmona, la 20 martie în anul 43 î.Hr., Ovidius a renunţat la cariera de magistrat care era pe placul părinţilor şi a început să scrie. Poemele lui de dragoste l-au adus repede în graţiile imperiale.
La 50 ani de viaţă, Ovidius se afla pe culmile gloriei şi soarta părea că-i surâde din plin. Pe plan sentimental îşi găsise împlinirea de când o cunoscuse pe Fabia, cea de-a treia soţie, care l-a făcut să uite amorurile frivole prin care trecuse. Alături de Fabia şi de fiica lor Perilla, Ovidius trăia o viaţă privilegiată în vila sa de lângă Capitoliu.
Poetul era fericit şi pentru că abia terminase „Metamorfozele“, operă pe care o considera apogeul carierei sale. Poemul încununa şirul scrierilor început cu „Iubire“, „Remediul dragostei“, „Ars amandi“, „Heroidele“ şi „Fastele“.
Influenţa, faima şi statutul său nu l-au ajutat însă cu nimic. În anul 8 d.Hr, pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus semnează edictul de exilare a lui Ovidius.
Conducătorul se dovedeşte totuşi de două ori generos: o dată pentru că îi cruţă viaţa şi încă o dată pentru că nu îi confiscă averea.
Deznădăjduit, Ovidius vrea să-şi distrugă opera, dar prietenii şi familia îi salvează manuscrisele.
Este îmbarcat pe o corabie şi părăseşte Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin, unde avea să trăiască ultimii 9 ani de viaţă.
Poetul naţional al Daciei Pontice
Geţii cei sălbatici l-au adoptat pe nobilul poet roman, deşi sufletul lui a plâns neîncetat după Cetatea eternă.
Surghiunul pe aceste meleaguri îl inspiră să scrie „Tristele“ şi „Ponticele“, piesa de teatru „Medeea“, satiră şi versuri getice. Doar primele două opere au supravieţuit vremurilor - consemnează cu regret Ion Adam, autorul valoroasei cărţi-document „Constanţa pitorească“ (1908).
„Ovidius a fost poetul naţional al Daciei Pontice, primul care a scris în limba strămoşilor noştri getodaci. Poezia lui a fost prima contopire a sufletului latin cu cel dac“, scrie în revista „Pontica“ Grigore Sălceanu, autorul constănţean al piesei de teatru „Ovidius“.
Secretul
Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa.
Strategii consideră însă că Ovidius aflase despre un complot pe care împărăteasa Livia îl punea la cale cu fiul ei Tiberius, împotriva lui Octavian. Împăratul îşi îndepărtase toţi moştenitorii direcţi şi îl desemnase pe fiul său vitreg drept succesor la tron.
Poetul încercase să îi atragă atenţia lui Octavian prin versurile sale, dar Livia, prima Augustă a romanilor, l-a pedepsit crunt. Nici Octavian, nici Tiberius nu avea să-l mai ierte pe Ovidius de asprul exil.
Eternitatea
Ovidius nu avea să se mai întoarcă niciodată la Roma. Poetul s-a stins în deznădejde în anul 17 în cetatea barbarilor - Tomis. Anul 2017, când s-au împlinit 2.000 ani de la moartea sa, a fost declarat Anul Ovidius.
Mormântul lui Ovidius este unul dintre cele mai mari mistere ale Tomisului.
În lipsa unui loc de pelerinaj, iubitorii poeziei vin să se roage la statuia din bronz, care veghează pe gânduri în piaţa care poartă numele poetului Ovidius.
O statuie identică este amplasată în oraşul natal al poetului, Sulmona, cu care Constanţa s-a înfrăţit în zilele noastre.
Epitaful de pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale:
„Sub astă piatră zace Ovidiu
Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.
Pe aceeaşi temă:
Moment în timp. 2056 ani scurşi de la naşterea lui Ovidius, poetul Romei rămas pentru vecie la Tomis