FOTO Şantierul estival din staţiunea Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şantierul estival din Mamaia FOTO Mariana Iancu

Nu doar de 1 Mai Perla litoralului românesc şi-a primit turiştii în şantier. Aşa va fi toată vara. Iar lucrările sunt departe de a fi încheiate. Unele vor dura câţiva ani.

Guvernul a emis marţi o ordonanţă prin care permite continuarea lucrărilor din fonduri europene, în special în zona de litoral, şi în intervalul 15 mai -15 septembrie, când nu se lucra.

Decizia Executivul vine după ce primarul Radu Mazăre i-a cerut premierului Victor Ponta, care a vizitat litoralul pe 1 Mai, să permită efectuarea lucrărilor şi pe perioada verii. În acest fel, a fost anulată decizia fostului ministru Elena Udrea, care a interzis şantierele în timpul sezonului estival.

Începând de la intrarea în staţiunea Mamaia şi până aproape spre capăt, se execută diverse lucrări la faleză, piaţete, pasarele pietonale, parcare supraetajată, complexe rezidenţiale.

Piaţetele din zonele Perla şi Rex trebuie finalizate până pe 27 iunie, când va începe carnavalul carelor alegorice. Radu Mazăre i-a arătat premierului Victor Ponta cu ocazia vizitei pe litoral că în zonă au fost montate pavele negre, care sunt de trafic greu. Pe aici vor trece carele alegorice din timpul carnavalului.

La jumătatea lunii iunie, ar trebui să fie gata lucrările la faleza din Mamaia. Deocamdată, lucrarea este la stadiul de beton, urmând să fie montate pavelele.



În schimb, parcarea cu şapte etaje din mijlocul staţiunii, de lângă clubul Belaggio, are termen de execuţie doi ani. Ea va avea o capacitate de 400 de locuri. Valoarea proiectului este de 23 milioane de lei, cea mai mare contribuţie fiind a Uniunii Europene. Timp de cinci ani, parcarea autoturismelor se va face gratuit, urmând ca apoi Primăria Constanţa să decidă ce tarife se vor percepe.

Bulevard lărgit

O altă lucrare de anvergură se realizează pe bulevardul Mamaia spre Năvodari. Drumul va fi lărgit de la două la patru benzi, pe o distanţă de 6,29 kilometri lungime. Peste 18 luni, bulevardul va avea şi pistă pentru biciclişti, parcări, trotuare de 5 metri lăţime şi un sens giratoriu în dreptul Taberei de Copii „Delfinul“ din Năvodari.

Pe lângă disconfort, lucrările pun în pericol viaţa turiştilor. În centrul staţiunii, trotuarele sunt impracticabile. De 1 Mai, pietonii au fost nevoiţi să facă slalom printre maşini pentru a ajunge la trecerea de pietoni. Pe o parte a drumului erau basculate materiale de construcţii, iar cealaltă parte, din faţa cazinoului, unde se lucrează la piaţetă, era împrejmuită.

Se montează pasarela „Val retro“



Recent au început lucrările la cea de-a doua pasarelă pietonală din staţiunea Mamaia.  Pasarela „Val retro“ este amplasată în dreptul hotelului Rex, acolo unde se construieşte şi o parcare auto. Până la finalizarea pasarelei la data de 15 mai, prin staţiunea Mamaia se va circula în acea zonă pe o bandă la fiecare sens de mers.

Spre sfârşitul lunii mai, şantierul se mută în dreptul piaţetei de la Cazino Mamaia, cea mai periculoasă şi aglomerată zonă a staţiunii. Aici va fi montată cea de-a treia pasarelă, „Năvod şi pescăruşi“, până la finele lunii mai.

De 1 Mai a fost gata pasarela „Iaht“ din zona Perla Mamaia, spre bucuria turiştilor care a făcut fotografii cu noua investiţie.

Pasarelele costă două milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene (70%), de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi de la Primăria Constanţa.
 

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%