FOTO Gladiatori, geţi, daci, legionari şi soldaţi din Marele Război, la Festivalul „Dapyx“. Cele mai importante bătălii din istoria noastră, recreate de Centenar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de câteva zile, pe stadionul „Iftimie Ilisei“ din Medgidia au fost recreate bătălii istorice, iar publicul a putut să admire costume de luptă ale gladiatorilor, dacilor, dar şi ale soldaţilor români din Primul Război Mondial.

Festivalul de Jocuri şi Reconstituiri Istorice DAPYX 2018, care se încheie luni, 30 aprilie, a adunat laolaltă luptători antici şi medievali, gladiatori, legionari romani, otomani, războinici daci, dar şi dorobanţi, soldaţi germani şi soldaţi români din Primul Război Mondial. 

Dobrogea a fost reprezentată de Asociaţia culturală „Tomis“, care s-a implicat în organizarea evenimentului încă de la prima ediţie. Arheologul Octavian Mitroi, care este şi vicepreşedinte onorific al festivalului, spune că asociaţia numără aproximativ 100 de persoane, din ea făcând parte  istorici, arheologi, cadre militare, mulţi liceeni şi studenţi. „Este o asociaţie de reconstituire istorică, avem echipamente pentru diferite popoare din Antichitate, în special romani, legionari târzii din  secolul IV, geţi, daci, goţi germanici. De asemenea, avem o trupă din Primul Război Mondial cu uniforme şi echipament militar, iar în plan avem să cucerim şi Evul Mediu“, spune arheologul.

Octavian Mitroi şi fiul său

Costumele au fost realizate inspirându-se după descoperiri arheologice, reprezentări sculpturale romane, precum cele de pe Columna lui Traian, dar nu exclusiv, dar au luat în seamă şi mărturii scrise ale diverşilor autori din Antichitate: greci sau romani. 

„Tot de ceea ce avem nevoie facem în cadrul asociaţiei: lucrăm în metal, în lemn, cusut, pielărie, chiar şi mici lucrări în os“, spune Octavian Mitroi. Alături de el este şi fiul său, de doar doi ani, costumat în dac. Spune că este „un mod frumos de a face ochi pe lume. Este un mod autentic, natural de a petrece copilăria“.

Arheologul Octavian Mitroi a scris şi scenariile bătăliilor istorice pe care a căutat să le reconstituie cât mai fidel, pe cât i-au permis resursele. „În prima zi a festivalului, am pus în scenă ultima luptă a regelui Dapyx, invazia barbarilor, după scenariul scris de mine şi de colegul Răzvan George Bobârnac. Publicul a putut să admire şi lupta tomitanilor cu goţii, care a avut loc în preajma anului 386 după Hr. chiar în faţa oraşului Tomis“ 

Dapyx a fost un rege get care stăpânea pe la jumătatea secolului I Î. Hr. în părţile centrale ale Dobrogei. „Cunoaştem mult mai bine circumstanţele sfârşitului vieţii şi ale domniei sale petrecute în anii 28 – 27 în. Hr. În contextul unui conflict pe care l-a avut cu vecinul său, cu regele Roles, acesta din urmă fiind aliat cu romanii, a fost asediat în cetatea sa. Izvoarele scrise din antichitate nu ne transmit numele cetăţii şi nici nu a fost identificată pe teren până în prezent, dar, cu siguranţă, este undeva în părţile Dobrogei centrale. 

Având în vedere că municipiul Medgidia se află în zona centrală a Dobrogei am considerat că este potrivit ca un eveniment de profil desfăşurat aici să poarte numele regelui Dapyx tocmai pentru a perpetua amintirea acestui rege şi a destinului său tragic“, spune arheologul.

Primele ediţii au fost organizate cu banii municipalităţii, însă de anul următor se vor realiza cu fonduri europene. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele