FOTO Cum arată clădirea din Mamaia pentru care Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, fostul şi actualul primar al Constanţei, sunt urmăriţi penal de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Riviera Residences” din staţiunea Mamaia este un imobil de 6 etaje cu apartamente de lux, situat la numai câţiva metri de mare. Conform procurorilor DNA, autorizaţia de construire şi certificatul de urbanism pentru această clădire au fost emise în mod ilegal de către reprezentanţii Primăriei Constanţa.

„Riviera Residences” este prezentat de către proprietari ca fiind un proiect exclusivist, un imobil de 6 etaje cu apartamente de lux, „orientate astfel încât să nu se piardă farmecul peisajului”. Pe de o parte, cei care închiriază apartamentele de aici au posibilitatea să privească Marea Neagră de la numai câţiva metri sau, pe de altă parte, să vadă Lacul Suitghiol.

Luni, 4 decembrie, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Radu Mazăre, Decebal Făgădău, Nicoleta Constantin, Antonela Dinescu, Elena Luiza Tănase, în calitatea lor de reprezentanţi ai primăriei Municipiului Constanţa, instituţie care a emis ilegal atât autorizaţia de construire a imobilului (2009 şi 2013), cât şi certificatul de urbanism.

Prima autorizaţie emisă în anul 2009 a fost desfiinţată de către magistraţii Curţii de Apel Constanţa în anul 2012. Pentru a evita o dispoziţie a instanţei de demolare a imobilului, primăria Constanţa a emis în anul 2013 o altă autorizaţie de construire semnată de viceprimarul de la acea vreme Decebal Făgădau.

„Suspiciunea comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, de către persoanele menţionate are în vedere că, Decebal Făgădău, în exercitarea atribuţiilor de viceprimar al municipiului Constanţa, Constantin Nicoleta şi Dinescu Fulvia, au semnat autorizaţia de construire din data de 03.09.2013, iar primul a şi emis-o, cu încălcarea dispoziţiilor legale (inclusiv art. 16 alin. 1 din OUG 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere). Autorizaţia a fost semnată şi emisă în condiţiile în care la data emiterii celei de-a doua autorizaţii, 03.09.2013, construcţia era deja edificată în proporţie de 95%, cu nesocotirea drepturilor de servitute privind distanţa dintre construcţiile învecinate şi servitute de vedere, fiind ridicată în zona benzii litorale a Mării Negre, în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcţii definitive. Aceste aspecte au fost constatate printr-o decizie civilă irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în anul 2012”, spun procurorii.

În iulie 2013, primarul Radu Mazăre a semnat cu încălcarea prevederilor legale certificatul de urbanism în favoarea proprietarilor imobilului Riviera Residence.

Procurorii DNA au început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, faptă asimilată infracţiunilor de corupţie împotriva lui Decebal Făgădău, Nicoleta Constantin şi Antonela Dinescu, iar împotriva lui Radu Mazăre, Elena Luiza Tănase pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

Pe aceeaşi temă:

Fostul şi actualul edil al oraşului Constanţa, Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, cercetaţi de procurorii DNA  pentru abuz în serviciu


 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online