FOTO Chinurile trăite de călugări la renovarea schitului Prodromu. Lăcaşul de cult românesc de pe Muntele Athos, ridicat din „bănuţul văduvei“
0Părintele Iustinian Stoica (80 de ani), care a trăit mulţi ani în schitul românesc de pe Muntele Athos, a povestit în cartea „Părinţii mei duhovnceşti“ cât de greu le-a fost călugărilor români să renoveze schitul Prodromu fără niciun ajutor din partea statului comunist.
Lucrările de renovare ale schitului, grav afectat de cutremurul care a avut loc în 1905, au început în 1984 şi s-au finalizat după câţiva ani. O parte din fondurile necesare le-a adus chiar părintele Iustinian Stoica, atunci când a fugit din România.
„Am plecat ca turist. Nu direct în Grecia, ci pe rute ocolitoare. La acea vreme, era o înţelegere între România şi Israel ca să se facă schimburi turistice, însă se prevedea că, în cazul în care românii cer azil politic, să fie expulzaţi. Însă, românii noştri sunt inventivi şi au descoperit o rută ocolitoare de a ajunge în Grecia, pe la Haifa. Dacă obţineai din Israel viză pentru orice ţară de pe glob, nu te putea nimic opri. Aşa am ajuns să vizitez schitul Prodromu, la Muntele Athos“, a povestit călugărul.
Prima dată a plecat din ţară cu mâinile goale. A doua oară, a fost ajutat de credincioşi. „Banii primiţi i-am schimbat în câteva mii de dolari. Am ieşit cu ei din ţară, în condiţiile în care la vremea aceea puteai să ieşi din ţară doar cu 50 de dolari. Am ieşit din ţară cu peste o sută de ii şi cu multe alte lucruri că, dacă mă prindeau, eram asigurat de şase – şapte ani de puşcărie. Aveam nişte geamantane burduşite... a strâns bani pentru renovarea lui şi a plecat spre Muntele Sfânt fugind din România comunistă prin Israel, cu sute de ii în geamantan şi cu dolari în buzunar“, a povestit el. Schitul era ca o imensă ruină la care slujeau nişte bătrâni supravieţuitori.
Întreaga sa viaţă a fost călăuzită de cuvintele părintelui Petroniu Tănase, cel care a fost stareţul schitului, care obişnuia să spună: „Lucrul acesta arată nivelul duhovnicesc cu care părinţii din vechime administrau „bănuţul văduvei“ care se adunau în casa domnului“.
Ajutaţi de intelectuali români fugiţi
Restaurarea unui monument, spune el, presupune să ai proiecte şi devize întocmite de ingineri şi arhitecţi autorizate, care să fie aprobate de Comisia Monumentelor Istorice. În anul 1983, la o întâlnire a românilor din nordul Greciei l-a întâlnit pe arhitectul -inginer Mihai Anania Tarcău, refugiat în Grecia, care, alături de inginerul român Mircea Popescu, au ajutat călugării, aducând aparatură topografică modernă cu care au făcut măsurători la biserica centrală, în interior şi exterior, pentru a întocmi documentaţia necesară proiectului de restaurare.
În timpul reconstrucţiei schitului, au apărut mari probleme, aşa încât ce zideau ziua se dărâma noaptea. Situaţia era cu atât mai grea, cu cât schitul românesc este situat pe o culme de munte, la care se ajunge foarte greu, fiind situat în locul numit Vigla, în punctul cel mai îndepărtat de intrare în munte. În afară de perimetrul său, schitul nu are în proprietate niciun metru pătrat în Muntele Athos sau Grecia. De câteva ori, transportul materialelor a depăşit valoarea lor. Schitul nu primea niciun ajutor din partea statului român căci subvenţia care i se acordase începând din secolul al XIX-lea a încetat după venirea la putere a comuniştilor
Părintele Iustinian Stoica spune că restaurarea bisericii a fost cea mai dificilă lucrare. După câteva zile de lucru, povesteşte călugărul, într-o dimineaţă, în timp ce a încercat să vadă dacă tencuiala proaspăt pusă pe turlă s-a întărit, a descoperit că stratul se cojea. „Domnul arhitect mi-a explicat că din pricina căldurii prea mari din timpul zilei s-a produs o deshidratare forţată şi priza de întărire nu s-a putut realiza fără umiditatea necesară. (...) Pe sacii în care era ambalat materialul folosit la tencuială nu exista nici o atenţionare, nici o indicaţie“.
Firimituri de la masa celor bogaţi
Într-un an, îşi aminteşte el, s-a alocat Muntelui Athos suma de peste un miliard de lei şi călugării români se aşteptau să primească şi ei o sumă consistentă necesară pentru lucrările de renovare. „Înainte de împărţirea banilor, am mers la conducerea Muntelui Athos, la Chinotită, să întreb ce sumă vom primi. Când am aflat că ni s-au acordat doar trei milioane de drahme, mi-au dat lacrimile şi, nemaiputând să vorbesc, am ieşit afară. Pe urmă, unii părinţi m-au întrebat ce sumă am primit şi le-am răspuns cu indignare: «Am primit firimiturile de la masa bogaţilor»“, povesteşte călugărul.
Dacă statul român nu i-a ajutat cu niciun ban, au fost mulţi români care, ajungând pe Muntele Athos, au donat diverse sume de bani pentru finalizarea lucrării. Aşa s-au realizat restaurarea bisericii centrale în interior şi exterior, a picturii, între ani 1998 – 2000, consolidarea cupolei, casa de la panourile solare, osuarul din cimitir, biblioteca. Tot prin munca părinţilor s-au plantat 173 de măslini şi s-au amenajat două plantaţii de viţă de vie nobilă, s-a extins parcul de panouri solare şi s-a construit un bazin de apă.
Pe aceeaşi temă: