FOTO Alegeri prezidenţiale 2014. Iohannis, la mitingul de la Constanţa: În spatele lui Victor Ponta sunt toţi baronii, toate găştile de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Mariana Iancu

Mii de susţinători au venit sâmbătă în Piaţa Farului din Constanţa, pentru a-l susţine la alegerile prezidenţiale pe Klaus Iohannis, candidatul Alianţei Creştin-Liberale (ACL).

Pe scenă, i-au fost alături primari şi preşedinţi de consilii judeţene din Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Tulcea, Călăraşi, Prahova şi Giurgiu.

În general, discursurile s-au îndreptat împotriva PSD-ului, dar îndeosebi a lui Victor Ponta, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. „Ne cerem scuze că oraşul nostru nu a putut oferi o piaţă generoasă. Nouă, constănţenilor, ne lipsesc multe“, au transmis reprezentanţii ACL din Constanţa lui Iohannis.

„Ponta, un Pinocchio al României“

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, l-a atacat extrem de dur pe Victor Ponta. „Victor Ponta e Pinocchio al României. Cine este Victor Ponta? Un plagiator dovedit. Ce este un plagiator? Un hoţ şi un mincinos", a afirmat senatorul liberal. 

Haşotti a mai spus că trebuie să alegem între trecutul comunist şi viitorul european. „Victor Ponta este Iliescu doi. A promis sute de mii de locuri de muncă, dar şomajul a crescut, nu a reformat sistemul sanitar, iar în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ copiii nu au găsit Abecedare pe bănci în prima zi de şcoală“, a mai spus el.

Senatorul Puiu Haşotti i-a mai reproşat primului ministru că nu a construit nimic, nici măcar o potecă în pădure. 

„O Dobroge sărăcită de Che Guevara“

„Ne aflăm în fieful pieptului congelat, unde s-au obţinut voturi“, a spus celor prezenţi Cezar Preda, lider PDL. „Suntem în oraşul lui Ovidiu. Dar am găsit o Dobroge sărăcită de Che Guevara, de Ali Baba, de fugitul în America. Ponta, PSD, Mazăre, daţi-ne ţara înapoi!“, a cerut Preda.

Theodor Stolojan a spus că dacă un primar a reuşit să facă din Sibiu un oraş european, are toate şansele să fie un bun preşedinte.

Ludovic Orban crede că Ponta poartă ghinion României. „Am văzut un mesaj pe Internet: «Ponta, nu veni la meciiul România Ungaria», pentru că atunci când a fost la meciul Simonei Halep, ea a pierdut. 

Ponta, porţi ghinion României. Românii nu te vor. Să le arătăm drumul spre casă. Au crezut că vor ajunge pe iahturi e lux şi au ajuns la galere“, a spus el.

La rândul său, liderul PDL, Vasile Blaga, a spus că românii s-au săturat de „fraţii siamezi Mazăre şi Nicuşor, dar mai ales de tatăl satrapilor, Liviu Dragnea“.

„ Ne merge prost pentru că suntem conduşi prost“

„Se spune că mă lupt cu candidatul Ponta, că noi doi vom intra în turul doi. Daţi-mi voie să vă spun ceva apropo de luptă, Victor Ponta reprezintă un sistem, în spatele lui sunt toţi baronii, sunt toate găştile de partid, el a dezamăgit, dar sistemul îl împinge înainte. Eu, de fapt, nici nu mă lupt cu Victor Ponta, mă lupt cu sistemul pe care îl reprezintă şi nu mă lupt pentru mine, mă lupt pentru voi”, a spus Klaus Iohannis, la sfârşitul mitingului electoral din Constanţa.

„Eu am dovedit în Sibiu că se poate şi voi dovedi că în toată România se poate mai bine. Ne merge prost pentru că suntem conduşi prost. Trebuie să schimbăm lucrurile de la vârf. Mai puţin spectacol steril şi mai multe soluţii pentru români“, a adăugat candidadatul la alegerile prezidenţiale.

La sfârşitul discursurilor, susţinătorii s-au prins într-o horă, în faţa scenei. La miting au fost prezenţi aproximativ 22.000 de membri şi simpatizanţi ai Alianţei Creştin Liberale, spun organizatorii.

Pe buletinul de vot, liberalul Klaus Iohannis figurează la poziţia nr. 2. Ceilalţi candidaţi sunt Kelemen Hunor (UDMR, poziţia nr. 1), Dan Diaconescu (PPDD, poziţia nr. 3), Victor Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC, locul nr. 4), William Brînză (PER, nr. 5), Elena Udrea (PMP, nr. 6), Mirel Mircea Amariţei (Partidul PRODEMO, nr. 7), Teodor Meleşcanu (independent, nr. 8), Gheorghe Funar (independent, nr. 9), Zsolt Szilagy (Partidul Popular Maghiar din Transilvania, nr. 10), Monica Macovei (independent, nr. 11), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă, nr. 12), Călin Popescu Tăriceanu (independent, nr.13), Corneliu Vadim Tudor (PRM, nr. 14).

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Klaus Iohannis. Secretele neamţului care vrea să fie preşedintele României

Adevărul Live. Klaus Iohannis: Nu am fost ofiţer acoperit al niciunui serviciu de informaţii

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”