Experiență de neuitat în largul mării. Cât costă plimbarea cu velierul: „E ca un vis, auzi doar fășâitul apei”

0
Publicat:

Turiștii care ajung pe litoral trebuie să încerce, neapărat, o plimbare cu velierul în largul mării. Experiența este una de neuitat, dar și prețul e pe măsura aventurii. 500 de lei plătesc turiștii pentru o călătorie în larg.

O plimbare cu velierul în largul mării, experiență de vis FOTO arsvom

Când nu e vreme de plajă, turiștii se pot bucura de o plimbare cu velierul în largul mării. Plimbarea pe valurile înspumate provoacă dependenţă, spun curajoşii care au trăit o astfel de experienţă.

Cei care doresc, pot petrece şi câteva zile în larg, pe un velier. "Să mergi cu vele e ca un vis, e ca şi cum ai închide ochii şi ai visa. Cu vele auzi doar fâşâitul apei, o muzică, dacă vrei sau nu, şi în rest te bucuri de mare şi de ce e în jur. E cu totul altceva, cine a mers vreodată în viaţa lui cu un velier ştie ce vorbesc", spune Adrian Pădineanu, skipper, pentru observatornews.ro

Îndrăgostit iremediabil de mare, Adrian a investit într-un velier, pentru a-i face și pe alții să trăiască experiențe unice în larg. Pe ambarcaţiune, clienţii găsesc tot ce au nevoie: "Un frigider care ia destulă bere. Un aragaz cu un cuptor care coace foarte bine. Face o plăcintă extraordinară. Şi o cafea bună se face".

Se poate înnopta pe barcă

Preţurile pentru o plimbare cu velierul sunt cuprinse între 200 şi 500 de lei de persoană, şi variază în funcţie de durată. Cei care aleg să înnoptează pe o astfel de ambarcaţiune pot să vadă un răsărit de poveste şi, dacă au noroc, chiar şi delfini. 

"Văd delfini, văd coasta Constanţei din larg, în funcţie de val mergem să vedem şi Casinoul, aer curat. E foarte frumos", spune Ionuţ Cristescu, organizator plimbări cu barca.  

 O ieşire de jumătate de oră costă 30 de lei, iar pentru 3 ore, cu plajă, baie în mare, dar şi party boat, turiştii scot din buzunare până la 2.000 de lei. 

În timpul plimbării se poate ajunge la Mangalia, la Limanu sau mai departe, Balcic, Nisipurile de Aur, Varna.  Sunt zeci de astfel de veliere pe care turiştii le pot închiria din portul Tomis. Preţurile pot varia, în funcţie de mărimea şi dotările navei. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”