Enoriaşii de la Sfântul Mina, rugăciune comună la Liturghia de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rugăciune comună pe pajiştea din faţa bisericii FOTO Harry Tavitian

Credincioşii care se rugau la Biserica Sfântul Mina vor protesta în mod paşnic faţă de îndepărtarea preotului Nicolae Picu. Ei îşi declară sprijinul faţă de duhovnicul lor şi fac un apel la rugăciune comună.

„Cine doreşte să-l susţină pe părintele Nicolae Picu este aşteptat la slujba de duminică, 17 martie, cu o floare în mână, pe pajiştea dintre biserică şi aşezământ (Centrul Arca)“. Aşa sună chemarea enoriaşilor care vor să arate că îl susţin pe cel care le era duhovnic.

„Din păcate, la îndepărtarea nedreaptă a părintelui Picu, nu s-a ţinut seama deloc de adevărata Biserică – comunitatea credincioşilor uniţi în duhul dragostei cu puterea harului Duhului Sfânt, care Îi slujeau lui Hristos, împreună cu preotul Picu, la altarul de la Sfântul Mina.

Nu au contat nici copiii cu dizabilităţi şi familiile acestora, îngrijiţi la Centrul Arca. Voi participa şi eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună cu soţia şi fiica mea, la slujba de duminică de la Sfântul Mina“, declară muzicianul Harry Tavitian, enoriaş al bisericii.

Credincioşii vor să se roage împreună duminică la Sfânta Liturghie şi să mărturisească dragostea pe care o au pentru părintele Picu.

„Majoritatea enoriaşilor s-au împrăştiat. Încercăm duminica să ne strângem iarăşi laolaltă, pentru rugăciune. Sperăm ca rugăciunile şi gestul nostru creştinesc să dea putere celor care au judecat greşit, să revină asupra hotărârilor pe care le-au luat, în duhul dragostei lui Hristos. Doamne al Puterilor, fii cu noi!“, se roagă aceştia.

Înainte de a pleca în Italia, părintele Nicolae Picu, parohul Bisericii Sfântul Mina, s-a întâlnit cu unii dintre enoriaşii săi. Ei descriu starea de spirit a duhovnicului şi mărturisesc ce le-a transmis acesta credincioşilor.

Parohul de la Sfântul Mina, părintele Nicolae Picu, fondator al asociaţiei care a construit biserica de lemn, a fost caterisit de Arhiepiscopia Tomisului pentru încălcarea legii BOR.

El a trecut în patrimoniul asociaţiei lăcaşul de cult şi aşezământul social, ceea ce contravine statutului Bisericii. Preotul a fost suspendat din funcţie în luna februarie.

Singura lui salvare este Patriarhul Daniel care ar putea decide rejudecarea lui în tribunalul bisericesc mitropolitan, superior celui de la arhiepiscopie.

După ce asociaţia a închis biserica, slujbele au fost ţinute timp de două zile în faţa lăcaşului de cult. Miercuri, 13 martie, în timpul pregătirilor slujbei de Sfântul Maslu, unul dintre preoţi a suferit un atac cerebral. Preotul Remus Dumbravă este în stare critică, la Reanimare, cu şanse minime de supravieţuire.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită