Dumitru Costin (BNS), acuzaţii în cazul scafandrilor morţi la Eforie: „Se încearcă mistificarea adevărului” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Costin foto Shutterstock

Liderul Blocului Naţional Sindical (BNS) a susţinut într-o fonferinţă de presă că în spatele tragediei de la Eforie stă „un lung şir de abuzuri”.

ISU Dobrogea a intervenit vineri, 9 aprilie, ora 14.30, la o misiune de căutare şi de salvare a doi scafandri. Aceştia supravegheau lucrările de înnisipare a plajei, la aproximativ 500 metri în larg, în zona Hotelului Europa din Eforie Nord. Cei doi au fost aduşi la mal, iar după zeci de minute de resuscitare au fost declaraţi morţi.

"Este cazul ca această speţă să fie investigată mult mai profund pentru că veţi vedea moartea violentă a celor doi cetăţeni români a survenit ca urmare a unei speţe care are rădăcini adânci de corupţie, într-un demers iniţiat în 2018, mai precis în 22 noiembrie”, a spus liderul BNS, citat de news.ro

Pe 22 mai 2018 a fost lansat pe SEAP anunţul de licitaţie pentru contractarea unor servicii de monitorizare a biodiversităţii şi calităţii apei de către Administraţia Bazonală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL). Serviciul licitat era pentru proiectul de înnisipare a plajelor, un proiect derulat de Apele Române, cu o valoare de aproape 900 de milioane de euro.

"Facem menţiunea că acest caiet de sarcini a conţinut prevederi contrare normelor legale în vigoare în ceea ce priveşte certificările tehnice şi profesionale, în ceea ce priveşte acreditările posibilelor firme competitoare, cât şi în ceea ce priveşte personalul calificat al acestora", spune Dumitru Costin. 

Astfel, Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România a evaluat caietul de sarcini şi a stabilit că numai o firmă din ţară putea îndeplini acele criterii, este vorba de SC AON. Ei au sesizat şi DNA Constanţa, în ianuarie 2020. În adresa către procurori, Asociaţia atrăgea atenţia „asupra gravităţii situaţiei întrucât consecinţele derulării acelui contract în condiţiile prezentate pe SEAP riscau să aibă ca şi consecinţe accidente ce puteau surveni operând cu scafandri fără calificare adecvată sau cu companii care nu respectă condiţiile tehnice de îndeplinire a acestei activităţi, cât şi riscul pierderii de fonduri europene alocate acestei lucrări”.

În iunie 2020 licitaţia a fost adjudecată de către o asociere care cuprinde şi firma AON, dar, spun sindicaliştii, odată adjudecată , asocierea nu a făcut niciun pas pentru a-şi acoperi vulnerabilităţile.

Dumitru Costin precizează că  firma respectivă trebuia să dispună de tehnologii, de proceduri specifice lucrului sub apă, de personal calificat conform legislatiei naţionale în vigoare. El a precizat că SC AON trebuia să aibă o autorizaţie specifică de la Autoritatea Navală, dar şi un permis de lucru de la Căpitănia Zonală Constanţa, ambele lipsind.

„Un lung şir de abuzuri care au început cu mistificarea unui caiet de sarcini de către cei de la Apele Române, astfel încât câştigătorul era cunoscut cu câteva luni înainte, continuând cu încălcarea sistematică a normelor legale în vigoare privitoare la activităţile comerciale cu scafandri care au loc pe teritoriul României de către compania câştigătoare au dus la pierderea a două vieţi omeneşti. Dezavuăm orice încercare a celor vinovaţi de a mistifica adevărul şi de a localiza răspunderea în dreptul persoanelor decedate. Avem deja articole de presă apărute în ultimele zile care induc deja ideea, mesajul că cei vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat sunt chiar decedaţii”, a spus Dumitru Costin. 

Liderul BNS a vorbit şi despre lipsa de la locul accidentului a scafandrului de securitate. „Ar fi trebuit să existe o echipă întreagă care putea să intervină în regim de urgenţă în momentul în care aveau semnale că ceva este în neregulă. Faptul că a recurs la alertarea celor de la SMURD şi la o desfăşurare impresionantă de forţe arată încă o dată faptul că acolo s-a lucrat fără respectarea normelor”, a mai spus Dumitru Costin. 

Citeşte şi:

UPDATE Cei doi scafandri care luau parte la înnisiparea plajei din Eforie Nord, declaraţi morţi

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi