Dramaturgul Matei Vişniec îşi va lansa la Constanţa volumul „Omul din care a fost extras răul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dramaturgul Matei Vişniec îşi va lansa la Constanţa volumul „Omul din care a fost extras răul“Pe 7 octombrie, Matei Vişniec va primi titlul de Doctor Honoris Causa de la Senatul universităţii, la propunerea facultăţilor de Arte şi Litere. Cu această ocazie îşi va lansa şi o carte.

Cunoscut în anii ’80 ca poet, mai târziu ca dramaturg, Matei Vişniec începe să-şi publice în ultimii ani şi romanele. Cafeneaua Pas-Parol, primul său roman scris în 1983, a apărut abia după căderea comunismului. Un alt roman, scris de autor imediat după instalarea sa la Paris, în 1987, Domnul K. eliberat, a fost publicat în 2010.

Matei Vişniec este un romancier care nu se grăbeşte, dar care scrie proză cu aceeaşi pasiune cu care a scris poezie şi teatru. Romanul său publicat în 2009, ''Sindromul de panică în Oraşul Luminilor", a fost extrem de bine primit de critică şi recompensat cu premiul revistei ''Observator cultural''.

Evenimentul de marcă mai cuprinde lansarea cărţii cunoscutului dramaturg, dar şi o reprezentaţie de teatru, pe lângă numeroase expuneri dedicate temei conferinţei.

Programul este amplu şi se desfăşoară pe parcursul a două zile, antrenând deopotrivă profesori, studenţi şi pe cei interesaţi de literatură, teatru şi film, astfel:

Luni, 6 octombrie 2014

Ora 13.00 – 15:30 , Sala SS (etajul II)

Pannel: Film, Televiziune, Multimedia (moderator conf. dr. Ana Maria Munteanu):

•     Prof. dr. Petre Gheorghe Bârlea, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, „Jungla din fundul curţii” - viziune literară şi viziune cinematografică.

•     Conf. dr. Mihaela Rus, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Psihosociologia filmului şi evoluţia societăţii

•     Conf. dr. Ion Magiru, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Filmul noir american bazat pe romane poliţiste şi seminarul juridic. O abordare interdisciplinară prin e-learning

•     Lect. dr. Daniela Crăciun, Arta de a povesti prin imagini: subiectele cinematorgafice ale lui Alberto Savinio

•     Lect. dr. Ileana Jitaru, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, A fi sau a nu fi ‘corect politic’ sau despre corectitudinea politică (political correctness) în adaptările cinematografice

•     Drd. Bogdan Hrib, UNATC, Facultatea de Management, SNSPA, Bucureşti, Între „Pe aripile vântului” şi „Sunt o babă comunistă” - cinematografia a salvat piaţa de carte sau invers?

•     Prof. dr. Olga Duţu, Universitatea „Spiru Haret”, Constanţa, Excelenţa în reportajul social de televiziune: „Lungul drum spre casă”

•     Lect. dr. Enache Tuşa, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Ipostaze ale modernizării sociale în imagini de epocă

•     Asist. drd. Monica Daniela Coroiu, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Cinematograful, radioul şi presa - instrumente culturale şi de control, în tranziţia de la monarhie, la republică

•     Beatrice M. Popa, Neptun TV, Scena şi ecranul, spaţii dramatice. O abordare semiotică a semnelor şi codurilor în teatru, televiziune şi film

 Ora 15:30 - 17.00 Sala SS (etajul II)

Masă rotundă: Teatrul lui Matei Vişniec (Moderator conf. dr. Marina Cap-Bun)

Ora 17.00 Sala SS (etajul II)

Lansarea cărţii lui Matei Vişniec, „Omul din care a fost extras răul”, Editura Cartea Românească, 2014 (sesiune de autografe)

Marţi, 7 octombrie 2014

Ora 9.00-11.00 Sala SS (etajul II)

Pannel: Literatură, Teatru (Moderator prof. dr. Petre Gheorghe Bârlea)

•     Conf. dr. Sergiu Miculescu, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Figura mamei în teatrul lui Ionesco

•     Asist. drd. Moroşeanu Mirabela, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Eugen Ionescu - Tematica şi tehnica teatrului absurd în opera sa

•     Lect. dr. Cosmin Căprioară, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Teatrul popular romanesc: Brâncovenii

•     Dr. Anastasia Dumitru, Liceul „Lucian Blaga”, Constanţa, Teatrul lui Eminescu

•     Conf. dr. Florentina Nicolae, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Despre emoţii. Suprapuneri şi disocieri semantice în literatura latină

•     Asist. dr. Olimpia Varga, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Spectacolul vieţii în opera lui Marin Sorescu.

•     Dr. Ancuţa Dinu, Şcoala Gimnazială „George Topârceanu”, Bucureşti, Îngroparea de viu: acalmia tombală între realitate şi irealitate.

•     Drd. Victoriţa Encică, Universitatea din Bucureşti, Evoluţia receptării scrisului feminin în modernitate

Ora 11.00 Sala Senatului Campus

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa scriitorului Matei Vişniec

(pauza de prânz)

 Ora 15.00 – 18:00 Sala SS (etajul II)

Pannel Matei Vişniec (Moderator conf. dr. Florica Hrubaru)

•     Conf. dr. Marina Cap-Bun, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Câteva însemnări pe marginea teatrului lui Matei Vişniec

•     Conf. dr. Cristina Tamaş, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Limbajul politic în teatrul lui Vişniec

•     Conf. dr. Lăcrămioara Berechet, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Călătorul prin ploaie. Exerciţiu de hermeneutică

•     Conf. dr. Ana Maria Munteanu, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Cartografii cognitive în textele lui Matei Vişniec

•     Conf. dr. Alina Buzatu, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Teatrul lui Matei Vişniec: locurile experimentului

•     Lect. dr. Dana Trifan Eanache, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Recompunerea monologului descompus

•     Asist. drd. Mirela Zelca, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Tirania lumii mecanice în dramaturgia lui Matei Vişniec

•     Corina Apostoleanu, Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman”, Constanţa, Realitatea şi supra-realitatea în contrapunct. Tehnici narative în proza lui Matei Vişniec.

•     Dr. Simona Palasca, Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa, Poetica elementului acvatic în teatrul lui Matei Vişniec

•     Drd. Iulian Enache, Universitatea de Arte Târgu-Mureş, Mansarda la Paris cu vedere spre... Constanţa şi Avignon

•     Drd. Simona Simionof, UNATC, Şcoala „Johannes Læringsenter”, Norvegia, Arta actorului în dramaturgia lui Vişniec

•     Mrd. Simona Minciu, Şcoala gimnazială nr.12 „B. P. Hasdeu” din Constanţa, Despre sexul femeii: germeni interpretativi

Ora 18.30 Aula Magna

Spectacol: „Caii la fereastră”, de Matei Vişniec

Regia artistică, scenografia şi ilustraţia muzicală: Conf. dr. Gavril Borodan

Interpretează masteranzii şi studenţii Facultăţii de Arte, specializările „Arta actorului de music-hall” (master) şi „Artele spectacolului – actorie” (licenţă)
 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%