DNA sesizează Curtea Constituţională cu privire la articolul de lege care l-a salvat pe Radu Mazăre în dosarul „Henri Coandă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazare FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Procesul penal împotriva lui Radu Mazăre, în dosarul campusului social „Henri Coandă”, a încetat deşi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au concluzionat că acesta a primit mită suma de 175.000 de euro. Pentru a evita o decizie similară, procurorii DNA au sesizat CCR într-un alt proces în care este implicat fostul primar al Constanţei.

Procesul a încetat în cazul lui Radu Mazăre, în dosarul construirii campusului social „Henri Coandă”, deoarece statul Madagascar nu şi-a dat consimţământul ca acesta să fie judecat în această speţă, un consimţământ obligatoriu, ţinând cont că Mazăre are statut de extrădat în România. În iunie 2019, fostul primar al Constanţei a fost extrădat din Madagascar, unde fugise în anul 2017, pentru a executa o condamnare definitivă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia. 

Conform principiului specialităţii, care se regăseşte în procedura extrădării, „persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea” (articolului 74 din Legea 302/2004).

Legea prevede şi două excepţii care înlătură aplicabilitatea acestui articol, dar care nu au fost întrunite în cazul fostului primar al Constanţei. Astfel, prima excepţie presupune ca statul de extrădare să-şi dea acordul pentru judecarea în alte cauze, ceea ce a cerut ÎCCJ dar fără succes. Cea de-a doua excepţie prevede trecerea unui termen de 45 de zile în care cel extrădat poate să părăsească teritoriul ţării, şi nu îl părăseşte. Nici această excepţie nu s-a putut întruni deoarece Mazăre este închis în acest moment.

DNA a sesizat CCR

Pe rolul Tribunalului Constanţa se află, în camera preliminară, un alt dosar penal în care Radu Mazăre este inculpat pentru fapte de corupţie. De data aceasta, procurorii DNA Constanţa au cerut instanţei să admită cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolul 74 alin. 1 lit. a din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională. 

Tribunalul Constanţa a admis cererea astfel că sesizarea a fost transmisă CCR.

Procurorii invocă încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală a statului nostru. Astfel, se invocă suveranitatea României, în raport de dispoziţiile primului articol (alineatul 1) din Constituţia României, dreptatea ca valoare supremă garantată a organizării sociale a României (articolul 16 alineatele 1 şi 2 din Constituţie), egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi faptul că nimeni nu este mai presus de lege, precum şi înfăptuirea, unicitatea, şi egalitatea pentru toţi a justiţiei.

Vă recomandăm şi: 

Cum l-a scăpat statul Madagascar pe Radu Mazăre în dosarul campusului „Henri Coandă”

ÎPS Teodosie, la înmormântarea mamei fraţilor Mazăre: „M-a rugat să-i pun pe copiii ei la rugăciune”

Fraţii Alexandru şi Radu Mazăre ies din închisoare pentru a participa la înmormântarea mamei lor

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani