Directoarea liceului unde o elevă a arătat că „fondul şcolii există” a fost demisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxana Şerban-eleva care a publicat tabelul cu fondul şcolii

Doar două luni şi jumătate a rezistat Gabriela Costea în funcţia de director al Liceului Teoretic Traian. Directoarea intrase în conflict cu o elevă care a îndrăznit să demonstreze că „fondul şcolii există” în această şcoală.

Gabriela Costea a fost demisă din funcţia de director al Liceului Teoretic Traian de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Profesoara a ocupat această funcţie doar două luni şi jumătate, timp în care unitatea de învăţământ pe care a condus-o a fost în centrul mai multor scandaluri legate de strângerea unor fonduri de la părinţii elevilor.

„Decizia a fost luată de către Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Constanţa. Motivul principal este constituit de gestionarea ineficientă a conflictului care a afectat imaginea liceului”, a declarat pentru „Adevărul” şeful ISJ, profesorul Sorin Mihai.

În luna octombrie, eleva Roxana Şerban posta pe contul său de Facebook un tabel cu sumele adunate ca „fondul şcolii” în liceu, în anul şcolar 2019/2019.

„Fondul şcolii există, deşi autorităţile se fac că nu există - 100 lei/elev. Deşi primarii şi directorii se jură că în şcolile administrate de aceştia nu se colectează niciun ban şi că elevii au toate necesităţile, în realitate, aceştia gestioneză sute de mii de lei pe cale informală. Am făcut rost, zilele trecute, de un tabel care cuprindă "situaţia colectării" fondului şcolii în Liceul Teoretic Traian din Constanţa, liceu unde învăţ şi eu. Am fost şocată să văd ce sume se vehiculează şi destinaţia lor. Mai mult, tabelul are o rubrică şi de grad de colectare, ceea ce îmi da senzaţia că dacă nu ne conformăm urmează să fim executaţi silit. Practic, Liceul Traian cheltuie pe sub mână aproape 10.000 € pentru pază, consumabile, «serbare Crăciun» sau «premii olimpici»”, scrie Roxana, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

După această „îndrăzneală”, eleva a fost certată chiar de părinţii din Asociaţia Părinţilor care au cerut conducerii liceului să seia măsuri împotraiva fetei. Şi directoarea Gabriela Costea i-a solicitat explicaţii, apoi a încercat prin diferite metode să o intimideze pe elevă. „Se face o anchetă pe la spatele meu, se cer caracterizări de la profesori, se calculează absenţele pe care le-am făcut când am participat la diferite întâlniri ale asociaţiei elevilor sau ale consiliului de administraţie. Aceste absenţe nu mi s-au motivat încă. Note slabe nu mi se dau, dar se pune presiune”, mărturisea eleva de 18 ani la începutul lunii noiembrie.

Toată povestea a ajuns şi în atenţia Avocatului Poporului care s-a autosesizat şi a transmis conducerii liceului din Constanţa o serie derecomandări.

„În urma anchetei efectuate, am constatat faptul că la nivelul Liceului Teoretic "Traian" din municipiul Constanţa, directorul unităţii de învăţământ nu a demarat procedura legală şi nu a întreprins nici un demers, prealabil publicării articolului de presă, în vederea obţinerii finanţării serviciului de pază pentru care, potrivit legii, există posibilitatea de a fi asigurat din bugetul local. În vederea remedierii situaţiei semnalate şi în presă, se impune ca la nivelul unităţii de învăţământ, directorul Liceului Teoretic"Traian" din Constanţa, să dispună măsurfie legale în vederea respectării recomandărilor Inspectoratul Şcolar Constanţa.

Am constatat faptul că la nivelul Primăriei Constanţa, Compartimentul Gestionarea Bazei Materiale a Unităţilor de învăţământ Preuniversitar nu există înregistrată nicio solicitare conformă din partea conducerii Liceului Teoretic "Traian" cu privire la securitate fizică sau supi-aveghere video. Ca urmare, Primăria Constanţa nu a putut finanţa din fondurile bugetului local serviciul de pază aferent asigurării securităţii unitătii de invăţământ.”, se arată în raportul Avocatului Poporului.

În locul directoarei Costea, conducerea ISJ Constanţa a numit-o ca director interimar pe Gabriela Bucovală, fost inspector şcolar general al ISJ Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Povestea elevei care s-a luat la trântă cu „fondul şcolii“. „Se pune presiune pe mine, se fac anchete indirecte, se cer caracterizări“

Continuă problemele pentru eleva care a contestat fondul şcolii. Conducerea liceului, acuzată de „mentalitate comunistă”

Cum este jignită şi batjocorită eleva care a îndrăznit să conteste fondul şcolii. Lidera hărţuitorilor e şefa asociaţiei de părinţi

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea