Descindere a comisarilor OPC la magazinele Lidl din Constanța: fructe cu mucegai, vitrine frigorifice neigienizate

0
Publicat:

În cursul lunii august 2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a desfășurat acțiuni de control în magazinele Lidl din județ, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii în domeniu.

Fructe cu mucegai vândute în magazinele Lild FOTO OPC

Au fost controlate șapte magazine Lidl la care au fost constatate deficiențe care au dus la aplicarea, de către comisarii CJPC Constanța, a 12 amenzi contravenționale în valoare de 286.000 lei și patru avertismente.

Totodată, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme, în valoare de circa 1.900 lei, a fost oprită temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru un magazin, s-a propus închiderea temporară a unității pentru o perioadă de până la 6 luni pentru un magazin și s-a propus încetarea practicilor comerciale incorecte pentru cinci magazine.

Abateri descoperite de comisarii OPC

Comisarii OPC au descoperit mai multe abateri: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; utilizarea unor practici comerciale înșelătoare prin comercializarea de produse ce prezentau neconcordanțe între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft; nerespectarea regimului promoțiilor (produse comercializate sub forma 5+1 gratis fără a exista și produsul singular); produse care prezentau eticheta Nutri Score fără a avea acordul ANPC.

Mizerie la magazinele Lidl FOTO OPC

Totodată, printre neregulile descoperite se numără comercializarea unor legume și fructe depreciate calitativ, cu mucegai; deficiențe de etichetare a legumelor și fructelor; utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu resturi alimentare, acumulări de lichide, urme rugină, vopsea exfoliată;  utilizarea unor vitrine de congelare cu acumulări masive de gheață.

Controale și la Galați

În cursul lunii august 2022, Comisariatul Judeţean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a efectuate o serie de controale pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul judeţului.

Au fost verificate cinci magazine Lidl, iar pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat nouă amenzi contravenționale, în valoare totală de 35.000 lei și trei avertismente. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme și încetarea practicilor comerciale incorecte.

„Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Galaţi, în timpul controalelor, s-au referit la comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită,  comercializarea unor legume și fructe depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic,  utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător și comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate”, a declarat Carmen Mihaela Tudor, comisar șef adjunct al Comisariatul Judeţean pentru Protecția Consumatorilor Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică