De ce îl susţin preoţii pe primarul arestat? Nicolae Matei este ctitor „din temelii“ al bisericilor din Năvodari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Nicolae Matei, omul providenţial din Năvodari FOTO Adevărul Constanţa

Mitingul de solidaritate cu primarul Nicolae Matei, ce s-a desfăşurat duminică, 18 noiembrie, la Năvodari, a adunat nu doar simpli localnici, ci şi politicieni, miniştri şi parlamentari, precum şi reprezentanţi ai şcolii şi Bisericii din oraş.

Toţi şi-au manifestat susţinerea faţă de primarul arestat la Bucureşti, după ce DNA l-a reţinut pentru mituirea şefului Poliţiei, căruia i-a oferit două terenuri pentru protecţie în anchetele penale privind înstrăinarea Taberei Năvodari.

Oamenii au ieşit cu pancarte în care Matei era descris drept omul provindenţial al urbei, cel fără de care oraşul va suferi.

Foarte criticaţi pentru poziţia lor au fost preoţii din Năvodari, care au ţinut o rugăciune publică pentru edilul-şef. Feţele bisericeşti au argumentat însă prezenţa lor la miting, prin solidaritatea creştină faţă de un semen aflat la suferinţă.

„Preoţii nu s-au erijat în instanţe de judecată. Biserica nu poate decât să se roage pentru o persoană aflată la grea încercare, nicidecum nu poate interveni pentru a lua apărarea. Orice suflet greu încercat are nevoie de rugăciune“, a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Călin Gavrilaş.

Primarul Nicolae Matei se bucură de sprijinul Bisericii, preoţii apreciindu-l pentru că s-a implicat direct în viaţa spirituală şi socială a comunităţii. Matei a ctitorit de la temelii 3 dintre cele 4 biserici din oraş şi finanţează masa zilnică a 100 persoane nevoiaşe, care primesc hrană la cantina Bisericii Buna Vestire.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie