De ce au interzis comuniştii filmul „Godzilla”: „Au înţeles că trebuie să meargă la biserică“
0Regimul comunist nou instaurat în România a interzis difuzarea unor filme la sate de teamă că oamenii vor lua şi mai mult calea Bisericii pentru a se ruga să-i apere de „forţe ale naturii care nu pot fi stăpânite“.
Centrul de Consultanţă Istorică a făcut public un document din arhive în care conducerea comunistă a interzis la sate vizionarea filmului japonez „Godzilla“.
„Dintr-o greşeală a fost trimis la ţară filmul «Godzila», film japonez. Dat fiind faptul că nici înainte de prezentarea şi nici după nu s-a dat explicaţia necesară sătenilor, mulţi dintre aceştia au înţeles că există forţe ale naturii care nu pot fi stăpânite şi în consecinţă trebuie să meargă şi mai departe la biserică, să se închine, făcând astfel propagandă pentru misticism. Fireşte, că noi am luat măsuri să nu se mai trimită astfel de filme care nu sunt înţelese de oameni“.
În continuare, tov. Niculescu Mizil era întrebat cum se întâmplă că se trimit astfel de filme.
Godzilla este un monstru fictiv, apărut pentru prima dată într-o serie de filme japoneze. Premiera filmului Godzilla, aventura unui monstru fictiv, de 50 de metri înălţime, a avut loc în anii ’50, în Japonia. A fost primul dintr-o serie de peste 30 de filme, dintre care patru au fost remake-uri produse în Statele Unite.
Ulterior, regimul comunist a interzis filme pe bandă rulantă, sub diverse motive, unele pentru decadenţa lor, iar altele fără nicio explicaţie. Iată câteva dintre ele: „Baloane de curcubeu“, „Faleze de nisip”, „Fructe de pădure”, „Râdeţi ca-n viaţă”, „Reconstituirea“, „De ce trag clopotele, Mitică?“, „Un film cu o fată fermecătoare“, „Nymphomaniac“.
De cealaltă parte, comuniştii au sesizat pericolul pe care îl puteau prezenta bisericile din punct de vedere politic, aici găsind adăpost persoane care sprijineau mişcarea de rezistenţă anticomunistă, dar şi spiritual, Casa Domnului fiind un centru de menţinere a credinţei. Pe de altă parte, mănăstirile deţineau pământuri, clădiri însemnate, dar şi obiecte de cult din aur şi argint, avuţie nepermisă într-o perioadă în care ne aflam în plin proces de colectivizare.
Pentru a slăbi forţa Bisericii, în anul 1959, Marea Adunare Naţională a emis Decretul nr. 410 ce prevedea desfiinţarea mănăstirilor şi schiturilor înfiinţate după 23 August 1944 şi interzicerea ridicării altora. Nu erau singurele prevederi devastatoare pentru viaţa creştină. Practic, se urmărea reducerea la jumătate a numărului de mănăstiri din România, iar inventarul monahal urma să fie preluat de stat.
Vă mai recomandăm: