Cursuri de prim-ajutor pentru adventişti. Un grup de 60 constănţeni primesc diploma de salvator voluntar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul-ajutor, vital într-o intervenţie de urgenţă FOTO Adevărul

Cursurile au fost găzduite de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, pregătind voluntarii pentru intervenţia în caz de dezastre.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a găzduit cursurile organizate de Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România şi Asociaţia Salvatorilor Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (ASVSU).

În sediul de pe strada Eliberării nr. 1A din Constanţa, 60 constănţeni au urmat cursurile pentru obţinerea Certificatelor de Competenţă pentru acordarea de prim-ajutor în situaţii de urgenţă. Festivitatea de absolvire are loc miercuri, 30 ianuarie, la ora 17.

Cei 60 voluntari ADRA România formaţi de specialiştii ASVSU sunt pregătiţi să participe în echipele de intervenţie în caz de dezastre şi să ofere în mod profesionist acordarea primului-ajutor, conform regulilor Consiliului European de Resuscitare.

„Am demarat acest proiect deoarece, în prezent, numărul voluntarilor este relativ redus şi s-ar putea dovedi insuficient în cazul unui dezastru major. Pe viitor, proiectul îşi propune să continue cu alte instruiri specifice cum ar fi cele legate de cercetare-căutare-deblocare-salvare, transport accidentaţi, radiocomunicaţii de urgenţă, căutare – salvare canină, prim-ajutor psihologic, celor interesaţi fiindu-le rezervat un modul special pentru a deveni manageri în dezastre“, a declarat Sorin Goleanu, directorul ADRA România.

Asociaţia Salvatorilor Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (ASVSU) este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, apolitică, înfiinţată în anul 2001, care combină experienţa specialiştilor în servicii de salvare cu dorinţa de a ajuta societatea civilă în situaţii de urgenţă.

ADRA România este furnizor de servicii sociale acreditat pentru Centru de Consiliere şi Sprijin pentru Victimele Dezastrelor Naturale şi face parte din reţeaua ADRA Internaţional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, activă în 125 de ţări, membru consultativ în Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC).

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”