Cum interpretăm desenele copiilor. Simbolistica culorilor pe care le aleg cei mici la primele manifestări artistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii exprimă foarte multe prin intermediul desenelor, spun specialiştii, de aceea este important să ştim să interpretăm mesajele pe care cei mici le transmit atunci când desenează.

„Chiar dacă vezi că a desenat nişte forme neregulate care crezi că nu au nici un sens, aceste desene spun foarte multe despre personalitatea copilului tău, despre dorinţele sale, despre starea sa afectivă din acel moment”, spun specialiştii de la Tikaboo România.

Ce reprezintă culorile folosite de copii:

Albastru - calm, capacitate de adaptare în timp

Galben - vesel, sociabil, dar dependent

Maro - dificultăţi de adaptare, probleme fizice, există ceva ce-l deranjează

Verde - echilibru, energie

Negru - refuz, revoltă, dorinţa de a se confrunta

Mai multe culori: stabilitate emoţională, comunicativitate, echilibru.

Specialiştii în educaţie spun că până la 7 ani, desenele copiilor sunt destul de comune şi de cele mai multe ori reprezintă relaţia lor cu părinţii, rolul lor în familie şi ce părere au despre viaţă.

„Ce simbolizează o casă foarte mare, cu etaj şi cu multe ferestre? Înseamnă că cel mic este foarte creativ, provine dintr-o familie în care se simte foarte protejat şi se plictiseşte destul de repede de activităţi.

Ce simbolizează o casă încuiată cu lacăt sau cu două uşi? Înseamnă că cel mic are dificultăţi de comunicare şi că se simte copleşit de grija excesivă a părinţilor săi. De asemenea, este posibil şi să existe un conflict în acea casă.

Ce simbolizează o casă care are un coş cu fum? Înseamnă că cel mic se simte iubit, fericit şi împlinit în familia sa”, arată cei de la Tikaboo România.

Un copac cu coroană deschisă, cu fructe, flori şi frunze poate reprezenta faptul că acel copil este mulţumit de viaţa sa. „Iar dacă acel copac este aşezat în partea stângă a foii de desen, copilul tinde să-şi manifeste dragostea mai mult către mama sa, iar dacă este aşezat în partea dreaptă a foii, mai mult către tatăl său”, mai spun specialiştii în educaţie.

Pe aceeaşi temă:

Cele mai mari frici ale copilăriei. La ce vârstă încep copiii să se teamă de „omul rău“ sau de o respingere în dragoste

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”