Cum a început colectivizarea în Dobrogea. „Mamei i-au smuls verigheta de pe deget“
0În martie 1949, în urmă cu peste şapte decenii, Dobrogea a devenit prima regiune colectivizată. Proprietăţile au fost confiscate în întregime, cu tot cu animale, maşini agricole şi clădiri.
Procesul de colectivizare a început în forţă cu Decretul 84/2 martie 1949, prin care se expropriau proprietăţile mai mari de 50 de hectare. În stenograma şedinţei Biroului C.C. al P.M.R. din 5 aprilie 1952, se menţiona: „Cred să fie o hotărâre, poate specială, pentru Constanţa, pentru experienţă - asta ne-au învăţat consilierii sovietici – să încercăm în Constanţa cu acest lucru?“
Proprietăţile au fost confiscate în întregime, cu tot cu animale, maşini agricole şi clădiri, iar proprietarii au fost luaţi noaptea din casele lor şi li s-a fixat, ilegal, domiciliu forţat în diverse localităţi.
Parlamentarul constănţean Bogdan Bola a strâns mai multe mărturii ale victimelor colectivizării. Taṣu Beca, din Ceamurlia, judeţul Tulcea, a povestit: „A început prigoana în sat, acolo, erau cotele acelea. La noi în sat doar doi-trei cetăţeni erau trup şi suflet cu aşa-zisa doctrină comunistă, iar ăştia erau…făceau parte din scursurile satului. Unul, Andrei Romanescu, un ţigan chior – şi-aşa-i spunea, „Chioru„ – Romanescu, ultimul om din sat, Furtună şi ăştia au aderat la Partidul Comunist. Ceilalţi erau împotriva instaurării regimului comunist. […] Păi…regimul comunist, pe ăştia s-a bazat, cu ăştia a pornit lupta împotriva noastră! Pentru că oameni gospodari, oameni lucizi, oameni intelectuali şi oameni cu putere de discernământ, nu puteau să îmbrăţişeze, să adopte această doctrină comunistă care deja se cunoştea prin cei care fuseseră în Rusia pe front, mai târziu în prizonerat, [ei] cunoşteau care era situaţia, ce-nsemna comunismul!”
Maria Trifu din satul Izvoru Mare a vorbit despre nemulţumirea ei la adresa ordinii de partid şi de stat, care ducea la gestionarea proastă a resurselor. Tovarăşele din jur au pârât-o activiştilor. La fel a păţit şi consăteanul ei Gavrilă Tipleacov, Paraschiva Matacă din Viişoara, Elisabeta Tusa şi Gheorghe Berbec din Ciocârlia de Jos, toţi urmând a fi arestaţi.
Mii de ţărani care se opuneau colectivizării au fost reţinuţi
Liana Cardaş, din comuna Deleni, judeţul Constanţa, a relatat prin ce a trecut: „Am fost scoşi cu forţa din casă şi duşi la Constanţa, unde ni s-a comunicat că ni s-a luat totul: 50 hectare de teren moştenite de la tata, casa cu 5 camere, acareturi şi grânele din magazie. Mamei i-au smuls verigheta de pe deget. Ni s-a pus în vedere să ne alegem domiciliu forţat, la 40 kilometri de satul nostru“.
Conform istoricilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, au fost reţinuţi mii de ţărani care se opuneau colectivizării, deşi legal intrarea în colectiv trebuia să fie voluntară. O anchetă ulterioară a scos în evidenţă „uşurinţa gravă cu care se decidea, într-o singură zi, soarta a sute de oameni prin decizii discreţionare, nesupuse niciunui control”. Iată ce spune un raport din această perioadă: „În privinţa legalităţii internării în unităţi de muncă, în perioada 1950-1954, a celor 22.077 persoane, s-a constatat că pentru marea masă a acestora măsura nu a fost justificată. Această concluzie rezultă din faptul că până în 1954, când s-au desfiinţat unităţile de muncă, 20.477 persoane au fost puse în libertate, iar pentru 1.600 persoane s-au emis mandate de arestare, în vederea efectuării anchetei penale; dintre acestea numai 509 persoane au fost trimise în justiţie, pentru restul cauza fiind clasată.
Nejustificată apare şi măsura de internare în unităţi de muncă a majorităţii celor 3.663 persoane în perioada 1958-1963, deoarece dintre acestea 777 au fost internate după executarea unor condamnări, când de fapt trebuiau să fie puse în libertate, întrucât nu comiseseră alte infracţiuni. O mare parte din restul persoanelor a fost arestată şi internată ca urmare a funcţiilor deţinute în fostele partide burgheze şi pentru manifestarea unor nemulţumiri în legătură cu cooperativizarea agriculturii”.